FOTO VIDEO 29 de ani de la Mineriada din 13-15 iunie 1990. Dosarul Mineriadei întors la Parchet, pe motiv de nulitate a rechizitoriului
La 29 de ani de la intervenția brutală a minerilor împotriva protestatarilor din Piața Universității, în perioada 13-15 iunie în 1990 în București, încă rămâne neclar bilanțul real al evenimentelor mineriadei. Potrivit datelor oficiale, șase persoane au murit, peste 1.000 au fost rănite și sute de persoane au fost arestate. Cu toate acestea, asociațiile victimelor mineriadelor susțin că numărul persoanelor decedate s-ar ridică la peste 100 de persoane.
O ușoară speranță că vinovații vor fi pedepsiți și că vom avea o privire mai amănunțită asupra evenimentelor s-a întrezărit în 2015, după ce Parchetul General a redeschis dosarul mineriadei. Pe 8 mai anul curent, judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au hotărât, însă, restituirea dosarului– în care fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman şi fostul director al SRI Virgil Măgureanu au fost trimiși în judecată în iunie 2017 pentru infracţiuni contra umanităţii- la Parchetul General, fiind anulate ordinele de punere sub acuzație a inculpaților, dar și toate probele din rechizitoriu.
Potrivit procurorilor, în perioada 11 – 15 iunie, inculpații „au decis, organizat și coordonat un atac generalizat și sistematic, lansat împotriva unei populații civile, respectiv împotriva manifestanților din Piața Universității din București, precum și a populației municipiului București”.
În acest atac, afirmă procurorii militari, au fost implicate forțe armate ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naționale, Serviciului Român de Informații, precum și peste zece mii de mineri și alți muncitori din mai multe zone ale țării. În urmă acestui „atac”, patru persoane au fost împușcate mortal și aproape 1.300 vătămate fizic sau psihic.
În 17 septembrie 2014, România a fost obligată să continue investigațiile în dosarul Mineriadei, în urmă unei decizii a Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO). Această instanță sublinia, la acel moment, obligația statului român de a face dreptate victimelor crimelor împotriva umanității, indiferent de timpul scurs de la săvârșirea acestora.
Marea Camera a CEDO a constat că România a încălcat articolele 2, 3 și 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, după ce reclamanții Anca Mocanu, Marin Stoica și Asociația 21 Decembrie 1989 s-au plâns de ineficiența cercetărilor interne cu privire la evenimentele din 13-15 iunie 1990.
În noaptea de 12 spre 13 iunie, autoritățile au intervenit în forță pentru a împrăștia demonstranții aflați de 52 de zile în Piață Universității. În cursul zilei se înregistrează ciocniri violente între manifestanți și poliție.
Seară, la televiziunea publică se citește un comunicat al președintelui Ion Iliescu: „Chemăm toate forțele conștiente și responsabile să se adune în jurul clădirii guvernului și televiziunii pentru a curma încercările de forță ale acestor grupuri extremiste, pentru a apară democrația atât de greu cucerită.”
Câteva ganituri de mineri pleacă din Valea Jiului și ajung în București unde, timp de două zile, recurg la acte de o violență extremă împotriva protestatarilor, al studenților și al oricărei persoane suspecte că „subminează democrația”. Minerii, conduși de Miron Cozma, au atacat și devastat sediile partidelor istorice și ale ziarului România Liberă, agresand mii de bucureșteni pentru simplul fapt că erau studenți, purtau ochelari și barbă sau se aflau în clădirea Universității. Pe 15 iunie, miile de mineri au fost strânși la Romexpo, unde președintele Ion Iliescu le-a mulțumit pentru „atitudinea de înalta conștiința civică”.
Iliescu: Minerii au găsit la PNȚ arme, droguri, sticle incendiare și prafuri euforizante
„Vă mulțumesc pentru tot ceea ce ați făcut în aceste zile, în general pentru toată atitudinea dumneavoastră de înalta conștiința civică. Deci, va mulțumesc încă o dată tuturor pentru ceea ce ați demonstrat și în aceste zile: că sunteți o forță puternică, cu o înalta disciplină civică, muncitorească, oameni de nădejde și la bine, dar mai ales la greu. Și de asta dată ați demonstrat cât de importantă este solidaritatea muncitorească. Cu un sentiment deosebit de conștiința civică, patriotică ați simțit momentul dificil și cu o dăruire exemplară v-ați arătat gata să fiți solidari cu puterea nouă. Exemplul dumneavoastră a fost plin de îmbărbătare pentru toți cei de bine, care doresc progresul societății românești. Vreau să va mulțumesc deci pentru acest act de înalta solidaritate pe care l-ați demonstrat în aceste zile”, le-a spus Ion Iliescu minerilor.
Președintele de atunci al României a mai afirmat în față minerilor strânși la Romexpo: „Cu ajutorul dumneavoastră au fost descoperite în subsolul clădirii PNȚ-ului: depozit de sticle incendiare, de droguri, de seringi cu care au injectat droguri unora din cei care stăteau în Piață Universității și armament. La clădirea Asociației „16-21 Decembrie” depozite de bate și de alte asemenea arme albe, lanțuri și așa mai departe. În subsolul clădirii Universității s-au descoperit arme: 22 de puști Jeco, dar care sunt arme periculoase în asemenea condițiuni, și saci cu prafuri euforizante pe care probabil că le-au tot folosit în această perioada. Cum se poate motiva că în sediul unui partid politic, în sediul unor asociații declarate apolitice, prezența unor asemenea depozite de sticle incendiare, de muniții, de droguri și arme de tot felul, arme de agresiune; cum se poate motiva așa ceva? Noi considerăm că răspunderea morală o au și unii gazetari, unii intelectuali care au incitat în această perioada”.
„Eu vreau încă o dată să-mi exprim întreagă recunoștință, din partea populației Capitalei pentru prezența dumneavoastră, utilă și eficientă. Vreau să mulțumesc pentru spiritul organizat în care v-ați prezentat, în care ați acționat, să mulțumesc conducătorilor dumneavoastră, inginerului Cozma și celorlaltor lideri sindicali care au fost în fruntea dumneavoastră, alături de noi, care ne-au ajutat în aceste zile. Deci va mulțumesc tuturor pentru tot ce ați făcut în aceste zile”, a mai afirmat Iliescu în discursul sau, adăugând că „știm că avem în dumneavoastră un sprijin de nădejde, când va fi nevoie vom apela! Sper să nu mai fie nevoie să apelăm la dumneavoastră.”