Piața de mașini stă pe un butoi cu pulbere. Care sunt cele trei mari motive care înclină balanța
Noua piață auto, cea a mașinilor electrice, începe să-și arate forța în Europa, dar viteza cu care se mișcă lucrurile nu pare a fi cea așteptată, mai ales că apar tot felul de blocaje.
Marii producători sunt nevoiți să își restrângă producția și planurile de extindere, din cauza diverselor crize – economică, de capacități de fabricare sau de alocare a resurselor, pentru a ține pasul cu cerințele de protecție a mediului.
Despre criza semiconductorilor, s-a scris de circa un an că e terminată, dar efectele ei reapar periodic. Producătorii mari, precum Volkswagen, sunt nevoiți să închidă pe perioade determinate o parte dintre fabricile deținute.
În plus, compania germană face și concedieri, cel puțin personalul administrativ e parte din reducerile de costuri cu 10 miliarde de euro, programate de germani. O cincime din personalul administrativ al companiei va fi concediat până în 2026.