VIDEO: Un cal a încercat „să comande” de la McDonald’s. Stăpânul animalului: „Ar dori un dublu cheeseburger. Verifică-i gura. Cardul său e acolo. E contactless”
Întâmplarea s-a petrecut în orașul Staines din Marea Britanie. Animalul își trăgea stăpânul, care se afla într-un dispozitiv pe două roți, în afara centrului comercial Two Rivers Shopping Centre, scrie The Indepentent.
Incidentul a devenit viral pe rețelele de socializare după ce un martor a înregistrat calul cu telefonul mobil și a postat clipul online. Stăpânul calului, care a rămas încă neidentificat, poate fi auzit strigând: „ Ar dori un dublu cheeseburger. Verifică-i gura. Cardul său e acolo. E contactless”, a spus bărbatul.
Atunci când personalul a refuzat să servească animalul, calul a protestat, tot într-un mod inedit, lăsând bălegar în urma sa. Omul care a filmat întreaga scenă a spus: „A fost amuzant. E ceva unic în viață, să vezi cum un cal merge la McDonald’s.”
Pentru managerul restaurantului, Manir Mohammed, incidentul nu a fost atât de amuzant: „Toată lumea a fost șocată”, a spus el. „Oamenii îl făceau pe stăpân «idiot » și multe persoane făceau poze și videoclipuri. A fost de-a dreptul șocant. Era pentru prima oară când vedeam atât de aproape un cal și nu știam ce să fac, dar din fericire calul s-a retras înainte să intre complet în restaurant”, a mai adăugat managerul.