Sari direct la conținut

HARTĂ Autostrada „Moldovei” A7: Ultimul contract pe loturile PNRR, semnat pe 1 mld de lei cu o asociere din Turcia pentru tronsonul care ajunge la Buzău

HotNews.ro
Autostrada Moldovei A7, Foto: Hotnews
Autostrada Moldovei A7, Foto: Hotnews

Ultimul contract pe tronsoanele finanțate din PNRR pe Autostrada „Moldovei” A7 a fost semnat miercuri cu o asociere de constructori din Turcia. Este vorba de un contract de aproape 1,1 miliarde de lei pentru tronsonul 3 Pietroasele – Buzău (13,9km) din Autostrada A7 Ploiești – Buzău. Constructorii turci vor avea termen 20 de luni pentru a finaliza tronsonul, singurul rămas în urmă de pe A7 prin PNRR.

„Undă verde pentru toată Autostrada Moldovei, de la Ploiești la Pașcani! Prin semnarea ultimului lot din Autostrada A7, de 13,9 km, am încheiat astăzi seria contractelor necesare pentru a finaliza borna din PNRR prin care primim finanțare pentru acest proiect. Lotul Pietroasele- Municipiul Buzău era ultimul din Autostrada A7 pe care nu au fost demarate lucrările, din cauza unor multiple și succesive contestații”, a anunțat ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu.

  • Contractul pentru cei 13,9 km de la Pietroasele la Buzău costurile a fost semnat cu Asocierea NUROL INŞAAT VE TICARET A.S. (lider) – MAKYOL INSAAT SANAYI TURIZM VE TICARET A.S. pentru suma de 1.093.470.823,76 Lei fără TVA.

Lucrările au un termen de execuție de 20 de luni de la momentul eliberării autorizației de construcție. Proiectul tehnic este deja realizat astfel că antreprenorii vor putea intra direct în etapa de execuție.

Perioada de garanție a lucrărilor ofertată conform factorului de evaluare este de 10 ani.

Lungimea tronsonului de autostradă este de 13,9 km și include construcția a 8 poduri și a unui pasaj de o complexitate tehnică ridicată, în lungime de 1.260 m.

A7 Pietroasele – Buzău

Reamintim că tronsonul Pietroasele – Buzău rămăsese practic singurul lot de pe întreaga A7 prinsă la finanțare pe PNRR care nu fusese contractat încă, după mai multe contestații în instanță și reevaluări. Proiectele PNRR sunt sub o condiție obligatorie pentru a primi finanțarea nerambursabilă: să fie gata până în 2026 (și contractate până la finalul acestui an).

Constructor: NUROL INŞAAT VE TICARET A.S. (lider) – MAKYOL INSAAT SANAYI TURIZM VE TICARET A.S

Lungime: 13,9 km

Valoare: 1,1 miliarde de lei (fără TVA)

Contract semnat: 22.11.2023

Lucrări începute: –

Termen oficial de execuție (proiectul tehnic este deja realizat): 20 de luni.

HARTĂ – Autostrada A7, pe tronsoane – Toate tronsoanele de la Ploiești/Dumbrava(A3) până la Pașcani sunt, de acum, contractate. De la Pașcani la Suceava și mai departe la Siret încă sunt în faza de elaborare SF.

A7 – Autostrada finanțată prin PNRR, dar cu termen limită pentru finalizare

Autostrada „Moldovei” A7 are aproape 440 km de la Ploiești (Dumbrava/A3) și până la Siret, la granița cu Ucraina.

De la Ploiești până la Pașcani (circa 320 de km) a fost prinsă pe finanțare PNRR, planul pe termen scurt gândit de UE pentru relansarea economiilor post-pandemie. Condiția esențială: proiectele să fie finalizate până în 2026.

Până în acest moment au fost contractate aproape toate tronsoanele, ultimul tronson fiind Petroasele – Buzău (cca 13,9km), cel mai rămas în urmă dintre loturi. De la Buzău până la Pașcani Autostrada A7 are același constructor – românii de la UMB.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro