Cursa pentru funcția de premier al Marii Britanii a fost declarată deschisă, după ce May și-a anunțat demisia / Ministrul Sănătăţii Matt Hancock a intrat în competiția dominată în sondaje de Boris Johnson
Ministrul britanic al sănătăţii Matt Hancock a anunţat sâmbătă că va intra în competiţie pentru a deveni viitorul lider al Partidului Conservator, al cincilea candidat pentru a o înlocui pe Theresa May ca prim-ministru. În cursă s-au mai înscris ministrul de externe, Jeremy Hunt, fostul şef al diplomaţiei britanice, Boris Johnson, secretarul pentru dezvoltare internaţională Rory Stewart şi fostul ministru al muncii şi pensiilor Esther McVey.
”Da. Voi candida pentru a fi următorul premier”, a declarat sâmbătă dimineață Hanckock pentru BBC, promițând că va fi un ”servitor al Parlamentului” în subiectul acordului de Brexit, în contextul în care Parlamentul i-a respins de trei ori proiectul de Brexit lui May.
Termenul limită pentru nominalizări este săptămâna care începe pe 10 iunie. Candidații au nevoie să fie propuși de doi colegi. Dacă există mai mult de trei candidați, deputații Tory efectuează o serie de voturi până rămân doar doi. Președintele Partidului Conservator, Brandon Lewis, a declarat că speră ca procesul de determinare a alegerii finale să fie încheiat până la sfârșitul lunii iunie.
Apoi vor avea loc o serie de întruniri electorale în Regatului Unit, urmate de un vot prin poștă al membrilor Partidului Conservator, rezultatul urmând a fi anunțat înainte ca Parlamentul să își încheie sesiunea în vară.
Fostul secretar de stat pentru afaceri externe și primar al Londrei, Boris Johnson, conduce în sondaje, potrivit YouGov. 28% dintre repondenți spun că acesta ar fi un premier bun, iar 11% sunt de părere că ar fi un foarte bun premier.
În ceea ce îl privește pe Matt Hancock, doar 5% consideră că acesta ar fi un bun premier.