MAE a început expedierea buletinelor de vot pentru europarlamentare şi referendum la secţiile din străinătate; peste 4 milioane de buletine vor fi trimise
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunță că a început expedierea materialelor necesare votării în străinătate la alegerile pentru Parlamentul European și referendumul național pe teme de Justiție, precizând că pentru cele 441 de secţii de votare înfiinţate pentru alegătorii din diaspora vor fi trimise în total peste 4 milioane de buletine de vot.
Potrivit unui comunicat difuzat vineri, MAE a început de joi, 16 mai, expedierea materialelor necesare votării către misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României, „în vederea asigurării bunei desfășurări în cadrul secțiilor de votare din străinătate a alegerilor europarlamentare și a referendumului național din 26 mai”.
Astfel, precizează MAE, „pentru cele 441 secţii de votare înfiinţate pentru alegătorii români din străinătate, Ministerul Afacerilor Externe va trimite 4.000.500 de buletine de vot, atât pentru alegerile europarlamentare, cât și pentru referendumul național. Vor fi distribuite câte 1.333.500 de buletine de vot pentru alegerea candidaților României în Parlamentul European, pentru întrebarea nr. 1 de la referendumul național, respectiv pentru întrebarea nr. 2 de la referendumul național”.
MAE menționează că acesta este „cel mai mare număr de buletine de vot distribuite secțiilor de votare din străinătate la un proces electoral” și spune că se va asigura că vor fi îndeplinite toate condițiile pentru ca votul la scrutinele din 26 mai 2019 să se desfășoare în cele mai bune condiții.
Ministerul de Externe explică de asemenea că numărul buletinelor de vot a fost stabilit ca urmare a estimărilor realizate de misiunile diplomatice, ţinând cont de prezența la vot la procesele electorale anterioare şi distribuţia teritorială a comunităților românești, precum și de estimările privind intenția participării la vot realizate pe baza informațiilor transmise și a intențiilor exprimate de cetățenii români în cadrul consultărilor pe care misiunile diplomatice ale României le-au organizat cu comunitățile românești din străinătate.
Conform comunicatului MAE, odată cu buletinele de vot, ministerul expediază şi celelalte materiale necesare votării: timbre autocolante, ştampile cu mențiunea ”VOTAT”, ştampile de control, modele de liste electorale suplimentare și de procese-verbale pentru consemnarea rezultatelor votării.
Lista secțiilor de votare organizate în străinătate și adresele locurilor de desfășurare a votării pot fi consultate pe pagina de internet a MAE.
Pe 26 mai, odată cu scrutinul pentru alegerea reprezentanților români în Parlamentul European, va avea loc și referendumul național, pe teme de Justiţie, convocat de preşedintele Klaus Iohannis.
La referendumul național se va vota în aceleași secții de votare organizate pentru alegerile europarlamentare. Totodată, pentru acesta vor fi utilizate două buletine de vot, corespunzătoare celor două întrebări supuse referendumului.
Alegătorii pot opta să își exercite dreptul de vot numai pentru un singur tip de scrutin sau pentru ambele.