Sari direct la conținut

VIDEO Călătoria neobișnuită a unui francez în vârstă de 72 de ani. Bărbatul a traversat Oceanul Atlantic într-un ”butoi”

HotNews.ro
Francezul și butoiul, Foto: Captura YouTube
Francezul și butoiul, Foto: Captura YouTube

Un francez în vârstă de 72 de ani a călătorit timp de patru luni pe mare, la ”bordul” unui butoi construit chiar de el, scrie CNN.

Călătoria lui Jean-Jacques Savin spre Caraibe a început pe 26 decembrie anul trecut. Francezul a ajuns săptămâna trecută pe insula St. Eustatius, încheindu-și altfel periplul care a însumat peste 4500 de kilometri. Savin și-a început aventura din Insulele Canare și a călătorit cu aproximativ 3 km/h, fără motor, bazându-se pe curenții oceanului care i-au ghidat călătoria.

„Unii glumeau și se întrebau dacă n-ar fi bine să-l arestăm când a sosit pentru că ar putea fi nebun”, a spus localnica Dorette Courtar, care a fost martoră la modul în care o macara îi scoatea lui Savin butoiul din apă. „Totuși, alții, inclusiv eu, am rămas fascinați de călătoria sa și de tehnologie”, a continuat Courtar.

Jean-Jacques Savin a călătorit singur în micul său „vas”, care măsoară 3 metri în lungime și 2 metri în lățime. Invenția avea chiar și o mică bucătărie la bord, dar și un pat și o cămară în care francezul și-a depozitat mâncarea. Când proviziile i s-au terminat, Savin se hrănea cu peștii pe care îi pescuia din ocean.

Septuagenarul a avut la bord cu el și o sticlă de vin roșu pentru a sărbători Revelionul. De asemenea, a mai avut o sticlă pentru a marca ziua sa de naștere din luna ianuarie. Cu toate astea, francezul se distra cel mai mult uitându-se prin fereasta din cilindrul său, prin care urmărea viața subacvatică.

De altfel, călătoria aceasta nu a fost prima aventură a lui Savin. Bărbatul a fost și pilot privat și, potrivit site-ului său, a reușit să escaladeze și Mont Blanc în 2015.

Un dispozitiv de urmărire le permitea oamenilor să-i monotorizeze progresul online și a marcat drumul său astfel încât Organizația Internațională de Observare Marină să poată să studieze curenții oceanici.

Planul francezului era să ajungă în Caraibe la sfârșitul lunii martie, dar a ajuns mai târziu cu câteva săptămâni.

Următoarea aventură a lui Savin va fi să ajungă în Guadelupa, arhipelagul din partea estică a Caraibelor. Planul este să ajungă acolo cu barca, înainte să se întoarcă acasă, în același mod, folosindu-și butoiul.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro