ANPC dispune încetarea unei practici comerciale incorecte utilizate de către un operator de telefonie mobilă în raport cu consumatorii
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), anunță într-un comunicat de presă că a dispus prin Ordin al Președintelui ca începând cu data de 2 mai 2019 operatorul de telefonie mobilă amendat de comisarii ANPC în urmă cu doar câteva zile, să înceteze practicile comerciale incorecte față de consumatori.
Măsura, care este prevăzută la articolul 13, alin. 1) lit. a) din Legea nr. 363/2007, este una complementară la amenda de 70.000 de lei dispusă după ultimul control, conform articolului 17, alin. 1 litera c) din legea 363/2007 modificată.
„La sfârșitul lunii aprilie, ANPC a realizat un control la unul dintre operatorii de telefonie mobilă prezenți pe piață, autosesizându-se în ceea ce privește mesajele pe care acesta a început să le trimită abonațiilor săi, prin care îi informează de creșterea costurilor abonamentelor, ulterior demarării controlului înregistrându-se și reclamații pe această speță”, informează ANPC.
„În urma controalelor efectuate de ANPC, s-a constatat că operatorul economic respectiv utilizează o practică comercială incorectă, contrară diligenței profesionale, deoarece a ales să transfere anumite costuri – apărute ca urmare a unor modificări legislative -, în sarcina consumatorilor, folosind o poziție de forță dominantă și psihologică”, se arată în comunicat.
„Având în vedere că informațiile trimise, sau care urmează a fi trimise, de către operatorul economic, cu privire la majorarea prețului pachetului de servicii, pot avea impact asupra unui număr de 2.338.617 consumatori, în temeiul prevederii art. 13 alin. 1 lit. b din Legea 363/2007 republicată, ANPC a considerat necesară dispunerea încetării practicii comerciale incorecte, chiar dacă aceasta nu a fost încă utilizată, însă acest lucru este iminent, ca măsură adițională amenzii aplicate”, continuă comunicatul Autorității.
Operatorul economic poate contesta măsurile luate de către ANPC în justiție dar prevederile Ordinului sunt executorii până la soluționarea definitivă în instanță.