Teodorovici: Proiectul de modificare a OUG 114 are avizele BNR și Băncii Centrale Europene
Proiectul de modificare a OUG 114 are avizele BNR și Băncii Centrale Europene, a declarat miercuri ministrul Finanțelor Eugen Teodorovici, potrivit Mediafax.
”Ieri (marți, 26 martie – n.red) a venit răspunsul de la Banca Centrală Europeană, avizează acest proiect”, a declarat ministrul înt-o intervenție telefonică la Digi TV.
Modificările care vor fi discutate în ședința de Guvern de vineri vor privi prevederile pentru sistemul bancar, pilonul II de pensii, partea de energie, partea de comunicații, tot ce este agreat în piață, a spus ministrul.
Ministerul a publicat, marți seara, spre dezbatere publică, proiectul de modificare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 114/2018, prin care modifică taxa pentru bănci, taxele pentru firmele din telecom și energie.
Înr-o scrisoare adresată ministrului Finanțelor, în februarie, Banca Centrală Europeană a amintit autorităților române că ar fi trebuit consultată înaintea adoptării OUG 114/2018 care prevede intoducerea taxei pe activele bancare, într-o scrisoare.Conform legislației europene, autoritățile naționale sunt obligate să consulte BCE cu privire la orice proiect legislativ din domeniile de competență ale instituției, printre care legile aplicabile instituțiilor financiare, în măsura în care acestea influențează semnificativ stabilitatea instituțiilor financiare și a piețelor.
Instituția europeană a remarcat și faptul că OUG nr. 114/2018 nu a fost însoțită de nicio evaluare a impactului de către asupra sectorului bancar, iar în absența unui astfel de document, riscul ca taxa să aibă un impact semnificativ asupra stabilității sistemului bancar nu poate fi exclus.