Sari direct la conținut

Faze tari: Un preot oferă locuri de parcare, lângă un spital, în schimbul rugăciunilor; Plimbat în toată lumea, după ce a fost salvat de la moarte; O femeie a obligat Primăria să îi facă drum și să îi tragă apă potabilă

HotNews.ro
faze tari, Foto: Colaj foto
faze tari, Foto: Colaj foto

Un preot oferă locuri de parcare, lângă un spital, în schimbul rugăciunilor. Un preot din Polonia are grijă de sufletele credincioșilor, dar şi de buzunarele lor. Biserica respectivă se află în apropierea unui spital cu parcare aglomerată, aşa că mulţi oameni care merg să-şi viziteze rudele bolnave îşi lasă maşina în parcarea bisericii. Preotul a stabilit “preţuri” clare. 15 minute de parcare costă o decadă din Rozariu. Mai precis, şoferul credincios trebuie să spună “Tatăl Nostru” şi de zece ori “Bucură-te Maria”, în timp ce meditează la unul dintre cele 20 de mistere, potrivit Stirile ProTv.

Plimbat în toată lumea, după ce a fost salvat de la moarte. A fost cel mai nenorocit cățel de pe planetă, acum e cel mai fericit cățel care vede întreaga planetă! Povestea lui Jonathan Warren, un câine din rasa Chihuahua, în vârstă de 6 ani, înduioşează întreaga lume. Abandonat de foştii stăpâni, îşi aştepta moartea prin eutanasiere într-o cuşcă din adăpostul de animale ale nimănui din Georgia, SUA. De acolo a fost adoptat de cuplul format din Amanda Klecker, de 31 de ani, şi Jeremy Simon, de 37 ani, scrie Click.

O femeie a obligat Primăria să îi facă drum și să îi tragă apă potabilă. Simona Niculescu are 49 de ani și a locuit timp de 30 de ani la Paris, unde a plecat pe când avea doar 7 ani. Acolo, ea a absolvit două facultăți: Marketing Politic și Drept pentru ca mai apoi să lucreze la Paris ca formator de judecători în Drept European. Drumul care duce spre casa Simonei este impracticabil și nu există nicio sursă de apă potabilă în zonă. A dat în judecată de mai multe ori Primăria comunei, iar în urma proceselor a obținut sentințe favorabile. Cu toate astea, primarul și autoritățile locale nu au rezolvat niciuna dintre cele două probleme, scrie Unica.

Ceasul atomic poate înlocui GPS-ul datorită unei inovaţii. Cercetătorii de la Emergent Photonics Lac (EPic Lab) de la University of Sussex au făcut o mare realizare cu privire la un element crucial al ceasului atomic – dispozitive care ar reduce dependenţa noastră de cartare prin satelit – folosind tehnologie laser de ultimă generaţie care le permite să reducă dimensiunile ceasului atomic, făcându-l astfel mai practic. Proiectul lor îmbunătăţeşte eficienţa „acelor” cu 80%. În prezent, Marea Britanie se bazează pe SUA şi pe UE pentru cartare prin satelit pe care mulţi dintre noi o avem pe telefoane sau în maşini. Tehnologia este vulnerabilă atât în faţa schimbărilor politice, dar şi a disponibilităţii semnalelor prin satelit, scrie Descopera.

O elevă deține recordul pentru cel mai lung păr. Fata care poate călca pe propriul păr. O elevă de liceu din Kiev deține recordul pentru cel mai lung păr din Ucraina: 2 metri și 35 de centimetri. De când s-a născut, adolescenta de 15 ani nu s-a tuns niciodată. Fata cu cel mai lung păr din Ucraina se pregăteşte pentru omologarea recordului. La un slaon de coafură din Kiev, 8 fete şi un băiat au pieptănat şi aranjat părul Olenei. Mama ei a supravegheat procesul laborios, scrie Stirile ProTv.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro