Sari direct la conținut

Intensificarea controalelor privind prețurile de transfer – Evoluții și aspecte din practică

Deloitte Romania
Ciprian Gavriliu, Bogdan Barbu, Foto: Deloitte Romania
Ciprian Gavriliu, Bogdan Barbu, Foto: Deloitte Romania

Autoritățile fiscale au anunțat recent demararea operațiunii Iceberg care are printre obiective principale prețurile de transfer. Această operațiune reprezintă o reconfirmare a strategiei de control din ultimii ani care s-a axat pe verificări ale prețurilor de transfer. În multe situații, astfel de controale se încheie cu ajustări semnificative și, implicit, impuneri suplimentare pentru contribuabili.

„Ne-am propus, prin discuțiile interactive pe care le organizăm cu mediul de business, să contribuim la o mai bună cunoaștere a obligațiilor legale și la conștientizarea eventualelor riscuri pentru poziția financiară a companiei”, a declarat Ciprian Gavriliu, Partener Deloitte România.

Echipa Deloitte specializată în domeniul Prețurilor de transfer va organiza, în februarie și martie, o serie de evenimente – Prețurile de transfer. Evoluții și aspecte practice, dedicate comunităților de afaceri din Iași, Botoșani, Galați și Buzău, în cadrul cărora va aborda:

  • Intensificarea controalelor privind prețurile de transfer și modificarea criteriilor de selecție de către autoritățile fiscale;
  • Aspecte din practica inspecțiilor fiscale pe tema prețurilor de transfer și abordarea proactivă în pregătirea dosarului de prețuri de transfer;
  • Cerințele privind Country–by-Country reporting și aspecte practice pentru societățile din România.

„Estimez că în următorii ani toate companiile din România care au tranzactii intra-grup peste un anumit nivel minim valoric vor fi verificate de autorități. Din acest motiv, pentru a evalua dacă o companie se poate afla în eșantionul de control, este foarte utilă o radiografie a business-ului”, a explicat Bogdan Barbu, Director Deloitte România.

Agenda completă a evenimentelor și detaliile privind înregistrarea pot fi găsite aici:

ARHIVĂ COMENTARII