Premiile Cesar 2019: Marele învingător este filmul "Jusqu'a la garde"; Robert Redford premiat pentru întreaga sa carieră
Cea de-a 44-a ediţie a galei de decernare a premiilor Cesar, dedicată anul acesta cântăreţului Charles Aznavour, a avut loc în sala de spectacole Pleyel din Paris fiind prezidată de actriţa franco-britanică Kristin Scott Thomas conform Agerpres.
Prezentatorul principal – care deţine titulatura oficială de „maestru de ceremonii” – al evenimentului a fost actorul francez Kad Merad.
Robert Redford a fost premiat pentru întreaga sa carieră. Starul american a fost întâmpinat cu ovaţii de spectatorii din sala Pleyel în momentul în care a urcat pe scenă.
„Iubesc Parisul. Am venit aici când aveam 18 ani, eram un tânăr artist. Nu aveam bani, dar aveam speranţă”, a declarat Robert Redford, care a vorbit apoi despre tinereţea lui petrecută în Franţa, despre o beretă pe care şi-a cumpărat-o pentru a părea francez, despre prima lui călătorie ca turist la Cannes şi visele sale de pe Croazetă. A revenit la Cannes, în calitate de actor, după 17 ani.
Lungmetrajul „Shoplifters”, regizat de Hirokazu Kore-Eda, a câştigat premiul Cesar pentru cel mai bun film străin, vineri seară, la cea de-a 44-a ediţie a galei organizate de Academia de arte şi tehnici cinematografice din Franţa, informează contul de Twitter al postului de televiziune Canal+.
La această categorie au fost nominalizate producţiile cinematografice „Three Billboards Outside Ebbing, Missouri”, de Martin McDonagh, „Capernaum”, de Nadine Labaki, „Cold War”, de Pawel Pawlikowski, „Girl”, de Lukas Dhont, „Hannah”, de Andrea Pallardo, „Nos batailles”, de Guillaume Senez, şi „Shoplifters”, de Hirokazu Kore-Eda.
Alex Lutz a câştigat premiul Cesar pentru cel mai bun actor în rol principal graţie interpretării sale din filmul „Guy”, vineri seară, la Paris, la cea de-a 44-a gală de decernare a acestor trofee, informează contul de Twitter al postului de televiziune Canal+.
La această categorie au fost nominalizaţi Edouard Baer („Mademoiselle de Joncquieres”), Romain Duris („Nos batailles”), Vincent Lacoste („Amanda”), Gilles Lellouche („Pupille”), Alex Lutz („Guy”), Pio Marmai („En liberte”), Denis Ménochet („Jusqu’a la garde”).
Premiile secundare de interpretare au fost atribuite actorilor Karin Viard („Les Chatouilles”) respectiv Philippe Katerine („Le Grand Bain”).
Premiul pentru scenariu adaptat a revenit în acest an filmului „Les Chatouilles”.
Pelicula „Sheherazade” a câştigat vineri seară trei premii Cesar: cel mai bun film de debut, cel mai bun actor debutant (Dylan Robert) şi cea mai bună actriţă debutantă (Kenza Fortas).
La categoria „cel mai bun lungmetraj de animaţie” s-a impus pelicula „Dilili a Paris”.
Marele învingător al galei de vineri seară de la Paris a fost filmul „Jusqu’a la garde”, care a câştigat patru premii din 10 nominalizări. Această peliculă s-a impus la categoriile „cel mai bun film”, „cea mai bună actriţă în rol principal” (Lea Drucker), „cel mai bun scenariu original” (Xavier Legrand) şi „cel mai bun montaj”.
„Jusqu’a la garde”, debutul în lungmetraj al regizorului şi scenaristului Xavier Legrand, spune povestea unui băiat, Julien (interpretat de Thomas Gioria), care este obligat prin decizie judecătorească să îşi împartă timpul între locuinţele mamei sale (Lea Drucker) şi tatălui său (Denis Menochet) – pe care îl consideră un monstru violent -, în urma divorţului amar al părinţilor lui.
Acest film a avut premiera mondială în competiţia oficială a Festivalului de la Veneţia, unde a câştigat două premii, şi a fost selectat apoi în secţiunea competitivă Platform din cadrul Festivalului de la Toronto.
Un alt mare câştigător al galei de vineri seară de la Paris a fost filmul „The Sisters Brothers”, regizat de Jacques Audiard. Acest lungmetraj, coprodus de Mobra Films – casa de producţie a cineastului român Cristian Mungiu – şi filmat parţial în România, a câştigat tot patru trofee, impunându-se la categoria „cel mai bun regizor” (Jacques Audiard) şi trei categorii tehnice – „cel mai bun sunet”, „cea mai bună imagine” şi „cele mai bune decoruri”.