Sari direct la conținut

Business report: Care sunt cele cinci motive de neconstituționalitate a legii bugetului pe 2019. De ce a refuzat Iohannis să-l promulge?/ PSD și-a tras bani de 20 de ori mai mult decât anul trecut. Pentru asta au bani

HotNews.ro
business report, Foto: Colaj foto
business report, Foto: Colaj foto

Iohannis și bugetul rușinii naționale. De ce a refuzat să-l promulge? Preşedintele Klaus Iohannis nu a promulgat bugetul de stat pe 2019 în forma propusă de PSD. „E bugetul ruşinii naţionale. Voi sesiza CCR“, a spus şeful statului. „Obiectivul clar este de a pune mâna pe Justiţie ca ei să-şi rezolve dosarele penale. PSD nu guvernează pentru România, guvernează pentru Dragnea“. Una dintre principalele lui nemulțumiri ale președintelui, conform Republica, este bugetul alocat partidelor. „PSD a avut grijă să aloce sume imense pentru finanțarea partidelor politice. 150 de milioane va primi PSD din finanțarea partidelor. 150 de milioane din 270 de milioane. De 20 de ori mai mult ca anul trecut. PSD și-a tras bani de 20 de ori mai mult decât anul trecut. Pentru asta au bani“, a transmis el. Potrivit G4media, președintele a invocat cinci motive de neconstituționalitate a legii bugetului pe 2019 în sesizarea transmisă la CCR și anume ignorarea opiniei Consiliului Fiscal, nerespectarea MTO, diferențe mari față de previziunile Comisiei Europene, cheltuielile sociale transferate autorităților locale și autorizarea Ministerului Dezvoltării să jongleze cu banii.

Reacțiile din partea PSD nu au întârziat să apară. Președintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, critică decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a sesiza Curtea Constituţională. „Klaus Iohannis are impresia că ne poate prosti pe toţi în fiecare zi.“ De asemenea, pe pagina oficială de Facebook a PSD a fost postat un filmuleț prin care social-democrații transmit că tot ce a spus președintele Klaus Iohannis despre bugetul pe 2019 este o minciună și că șeful statului nu vrea ca economia națională să meargă bine, fiind hotărât să-i facă pe români să sufere. De partea cealaltă, prim-vicepreședintele PNL Raluca Turcan susține decizia președintelui considerând că este singura opțiune pe care o avea la dispoziție și reprezintă o sancționare a politicii bunului plac a PSD.

Bun de citit:

Digi24:C.P. Tăriceanu despre nivelul de trai din România: „Oamenii au mai mulți bani în buzunar”. „Nivelul de trai în România a crescut, iar oamenii au mai mulți bani în buzunar”, a declarat președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu. El a explicat veniturile au crescut mai mult decât ritmul inflației.

Adevărul:Panouri fotovoltaice gratuite pentru 9.000 de gospodării. Termenul de depunere a dosarelor a fost prelungit. 100 de milioane de euro sunt alocate prin Programul Operaţional Regional pentru montarea de celule fotovoltaice la peste 60.000 de unităţi locative din ţară, a spus joi ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, precizând că 9.000 de gospodării vor beneficia de gratuitate inclusiv la montaj.

Economica.net:Vânzările globale de smartphone-uri au ajuns la 522 miliarde dolari în 2019. Valoarea smartphone-urilor vândute anul trecut a ajuns la 522 miliarde dolari, în creştere cu 5% faţă de anul anterior, deşi numărul unităţilor comercializate a scăzut, potrivit datelor anunţate de GfK cu ocazia Mobile World Congress 2019 din Barcelona.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro