Sari direct la conținut

Numărul vânzărilor de imobile scade în ianuarie cu aproape 5.500 față de decembrie 2018

HotNews.ro
Numărul vânzărilor de imobile scade în ianuarie cu aproape 5.500 față de decembrie 2018

În luna ianuarie 2019, au fost vândute, la nivelul întregii țări, 30.733 imobile, cu 5.457 mai puține față de luna decembrie 2018, potrivit statisticilor publicate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară.

Numărul caselor, terenurilor și apartamentelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, la nivel național, în luna ianuarie a acestui an este cu 8.749 mai mic față de perioada similară a anului trecut.

Unde s-au înregistrat cele mai multe vânzări de imobile în ianuarie 2019:

  • București – 5.395
  • Ilfov – 2.623
  • Timiș – 1.736

Unde s-au înregistrat cele mai puține vânzări de imobile în ianuarie 2019:

  • Sălaj – 173
  • Olt – 131
  • Tulcea – 42

Numărul ipotecilor, la nivel național, în luna ianuarie 2019, a fost de 17.371, cu 1.055 mai mare față de luna ianuarie 2018. Cele mai multe operațiuni de acest gen au fost înregistrate, luna trecută, în București – 3.395, Ilfov – 1.584, Cluj – 1.114. La polul opus, se află județele Sălaj – 63, Harghita – 57, Gorj – 51.

Județele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole în prima lună a anului 2019 sunt Galați – 460, Vrancea – 454, Brăila – 412.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro