Sari direct la conținut

Ministerul Energiei a autorizat începerea producției de gaze din Marea Neagră, însă niciun operator nu a luat până acum decizia finală de investiție

HotNews.ro
Foraj Marea Neagra, Foto: AGERPRES
Foraj Marea Neagra, Foto: AGERPRES

Ministerul Energiei a anunțat vineri că dă undă verede proiectelor petroliere din Marea Neagră. Culmea este că până acum nicio companie petrolieră nu a anunțat că a luat decizia finală de investiție în Marea Neagră. Dimpotrivă, deciziile finale au fost amânate în contextul ultimelor modificări legislative făcute, pentru a analiza impactul acestora.

Ministerul Energiei spune că a emis un act de autorizare pentru efectuarea lucrărilor offshore necesare pentru punerea în producție a gazelor din perimetrul Midia, operat de compania Black Sea Oil&Gas.

În toamnă, Parlamentul a aprobat legea offshore, însă companiile petroliere au anunțat că au nevoie de timp pentru a analiza impactul acesteia în vederea luării deciziei finale de investiție. Între timp a apărut și OUG 114/2018 care plafonează prețul gazelor la nivelul de 68 lei/MWh, timp de trei ani, și introduce o taxă de 2% pe cifra de afaceri.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro