Sari direct la conținut

Business report: Proiect de buget: Nu mai sunt bani de pensii si salarii/ Se taie din sumele alocate DNA și cresc cele pentru educație și serviciile secrete

HotNews.ro
business, Foto: Colaj foto
business, Foto: Colaj foto

Proiectul de bugetpe anul 2019 a ținut prima pagina a presei de joi. Digi24 vorbește despre riscurile care pot afecta economia reală din Romania și implicit creșterea economică care sunt în mare parte de natură externă. Un prim risc este Brexitul urmat de o supraîncălzire a economiei americane care ar putea declanşa o înăsprire mai rapidă a politicii monetare cu impact negativ asupra pieţelor emergente. Despre noul proiect de buget a vorbit și primarul Capitalei, Gabriela Firea care spune că nu a văzut încă datele acestui proiect de lege, însă susține că a auzit ”pe surse” că Bucureștiul ar putea avea mai puțini bani decât anul trecut.

Printre modificările aduse în perioada 2019-2021 se numără și cele care vizează munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru sau în zilele libere care se va compensa numai cu timp liber, cu excepţia anumitor salariaţi din domeniul apărării, siguranţei şi ordinii publice sau personalului cu statut special, potrivit datelor publicate joi seara de Ministerul Finanţelor Publice. Totodată, proiectul prevede tăierea cu 6% a creditelor bugetare ale Direcției Naționale Anticorupție (DNA), de la o execuție preliminată pe 2018 de 185,058 milioane lei la o alocare de 174,017 milioane lei anul acesta. Creșterile se înregistrează la Educație și la Serviciile Secrete care vor primi în plus cu 9,8 miliarde lei respectiv 3,6 miliarde lei.

Nu la fel de bună este situația primăriilor care resping propunerile de buget ale Ministerului Finanțelor privind bugetul anului 2019. Aleşii din marile oraşe acuză că prin varianta Executivului unele primării de-abia vor reuşi să plătească salariile angajaţilor, iar majoritatea nu vor avea bani pentru investiţii în 2019. Într-un comunicat de presă ei solicită asumarea de către Guvern a „susținerii integrale de la bugetul de stat a sistemului de protecție a copilului și a persoanelor cu dizabilități”, așa cum s-a angajat in „Programul de guvernare 2018-2020”.

Dincolo de subiectul bugetului, la capitolul investiții Primăria Municipiului București anunță noi proiecte prin care va consolida 3 clădirile cu risc seismic: Lipscani 29, Gabroveni 22, Calea Moşilor 71. Investiții face și CNAIR care preconizează că în două săotămâni ar putea începe lucrările la autostrada Sibiu-Pitești.

Bun de citit:

DW: „Nu mai sunt bani de pensii si salarii. Guvernul a calcat totul in picioare, duce un razboi impotriva Romaniei”. Statul a ramas fara bani de pensii si salarii, de la banci nu mai reuseste sa se imprumute si a apelat la rezerva de lichiditate din Trezorerie.

Frica de o criză imobiliară a majorat cu 25% vânzările de apartamente în ianuarie. Ce se întâmplă cu preţurile. În Bucureşti sunt scoase la vânzare în fiecare an între 25 şi 30 de mii de apartamente. Cel mai mare număr de oferte s-a înregistrat în 2008, ajungând la 36.000, iar cel mai mic număr s-a înregistrat în 2009 cu doar 22.000 de oferte, scrie Adevărul.

Piața auto / 2018, cel mai mare volum de vânzări de maşini noi din ultimii 10 ani. În 2018 s-a înregistrat un volum total al livrărilor de autovehicule de 187.276 unități, cu 19,6% mai mult decât în anul 2017, potrivit Curs de guvernare.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro