Sari direct la conținut

Claudiu Manda propune sesizarea Curții Constituționale cu un conflict între Parlament și CSAT

HotNews.ro
Claudiu Manda, Foto: Agerpres
Claudiu Manda, Foto: Agerpres

Președintele Comisiei de cdontrol SRI, Claudiu Manda, a declarat miercuri seara, la Antena 3, după declararea ca neconstituțională a Legii privind declasificarea tuturor protocoalelor, că o primă măsură ar putea să fie sesizarea CCR pentru a se pronunța dacă există un conflict juridic de natură constituțională.

„Decizia CSAT nr. 17 nu este o decizie secretă, este nepublică, ceea ce este un alt caracter, este o decizie pe care noi o avem la comisie și este o decizie la care comisia s-a raportat în primul raport pe care l-a prezentat, și probabil că va fi o dezbatere în plenul Parlamentului reunit, și în care noi spuneam că s-au adăugat la lege amenințări în plus față de cele prevăzute de Legea 51 și corupția. Dacă statul român ar fi considerat la un moment dat, ceea ce nu este în niciun alt stat european, corupția ca fiind amenințare la adresa securității naționale, lucrul trebuie să fie făcut prin lege, nu printr-o decizie a CSAT”, a ecplicat la Antena 3 Claudiu Manda.

Potrivit acestuia, o primă măsură ar putea să fie sesizarea CCR pentru a se pronunța dacă există un conflict juridic de natură constituțională.

„Spunând că s-a adăugat la lege este echivalentul conflictului juridic de natură constituțională între CSAT, de data aceasta, și Parlament, cum că CSAT a legiferat adăugând la lege alte amenințări decât cele stabilite de Parlament prin lege”, a adăugat Manda.

Curtea Constituţională a declarat, miercuri, neconstituţională în integralitate, legea privind declasificarea tuturor protocoalelor încheiate între SRI şi instituţiile judiciare în baza unei decizii a CSAT din 2005.

Judecătorii Curţii au decis, cu unanimitate de voturi, că decizia privind declasificarea hotărârii CSAT 17/2005 trebuia să fie făcută nu printr-un proiect de lege adoptat de către Parlament, ci printr-o hotărâre a Guvernului.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro