Sari direct la conținut

Utile: Dieta care poate îmbunătăți sănătatea, descoperită de cercetători; Siropul care tratează anemia. Se prepară în casă, din ingrediente simple; Scapă de anxietate cu vitamine şi minerale

HotNews.ro
utile, Foto: Colaj foto
utile, Foto: Colaj foto

Dieta care poate îmbunătăți sănătatea, descoperită de cercetători. Dieta, care a fost numită „Dieta sănătății mondiale”, este bazată pe reducerea consumului de carne roșie și a zahărului. De asemenea, ea presupune creșterea consumului de legume, fructe și nuci. Studiul susține că dieta poate preveni până la 11.6 milioane de decese premature fără a afecta planeta. Oamenii de știință au avertizat că o schimbare a dietei la nivel global este necesară pentru că trei miliarde de oameni din întreaga lume sunt subnutriți, iar producția alimentară este cauza principală a schimbărilor climatice, poluării și pierderii speciilor, potrivit Unica.

Siropul care tratează anemia. Se prepară în casă, din ingrediente simple. Atunci când ai anemie, te simți mereu obosită și lipsită de energie. Consumul acestui sirop îți va îmbunătăți semnificativ starea de sănătate. Trebuie să ne întrebăm și de ce pierdem fierul sau dacă anemia este una prin deficit de fier. Ar fi bine să vă adresați unui hematolog sau unui gastroenterolog dacă aveți anemie. Faceți o ecografie abdominală, endoscopie digestivă superioară cu biopsie jejunală, examen coproparazitologic, sideremia, capacitatea de legare a fierului, anticorpii antitransglutaminază, dozarea vitaminei B12, electroforeza hemoglobinei, scrie Click sanatate.

La ce să te aştepţi după ce scoţi colecistul. Majoritatea persoanelor la care colecistul a fost îndepărtat chirurgical nu au probleme digestive semnificative din această cauză pe parcursul vieţii. „Totuşi, o medie de 5-15 % va avea probleme digestive tranzitorii sau persistente.“ Printre cele mai frecvente probleme digestive care pot apărea la distanţă de săptămâni, luni sau ani se numără durerea abdominală. Ea poate fi însoţită de greaţă şi vărsături şi poate fi produsă de calculi biliari situaţi în calea biliară principală, fie rămaşi după scoaterea colecistului, mai frecvent după intervenţiile laparoscopice, fie formaţi direct în calea biliară, potrivit Adevarul.

Metabolism: cum îl accelerăm prin dietă, sport şi saună japoneză. Adevărul trist este că nu putem să facem abstracţie de condiţiile de mediu în care trăim. Însă putem să ne schimbăm stilul de viaţă pentru a avea un metabolism mai bun şi implicit o stare de sănătate la cote optime. Apoi, putem face câteva alegeri prin care să încrcăm cât de mult putem să protejăm planeta. Astfel, un prim gest ar fi să ne uităm cu atenţie la ceea ce consumăm, să alegem alimente din surse cât mai naturale, fără conservanţi şi aditivi. Ideal ar fi să evităm ambalajele din plastic, folia de aluminiu, conservele din metal. Apoi, ar trebui să optăm pentru sticlă şi alimente din borcane de sticlă, potrivit CSID.

Scapă de anxietate cu vitamine şi minerale! În situaţia în care nu ai un motiv real să te cuprindă teama din orice, este posibil să suferi de anxietate. Iar până la depresie mai este doar un pas! Iată principalele vitamine şi minerale care ajută la menţinerea sănătăţii mintale! Complexul de vitamine B contribuie la buna funcţionare a creierului, iar un deficit al acestora poate duce la apariţia anxietăţii şi a depresiei. Vitamina B12 se găseşte doar în alimentele de origine animală. Suplimentele alimentare conţin, pe lângă complexul de vitamine B, şi minerale care, de asemenea, reduc nivelul de anxietate, potrivit Click.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro