Sari direct la conținut

Mecanicul unui tren german de mare viteză era atât de beat încât a uitat să oprească într-una dintre stații

HotNews.ro
Tren german de mare viteza ICE, Foto: Deutsche Bahn
Tren german de mare viteza ICE, Foto: Deutsche Bahn

​Mecanicul unui tren de mare viteză care circula între Hamburg și Leipzig a ratat una dintre stații din cauză că avea alcoolemie foarte mare, scrie The Local.de. Pasagerii au fost nevoiți să ia trenul în sens invers, iar Deutsche Bahn a deschis o anchetă.

Mecanicul trenului de mare viteză ICE care circula între Hamburg și Leipzig nu a oprit la stația Wittemberg prin care a trecut la ora 22.10. Șeful de tren a dat alarma și 20 de minute mai târziu trenul a oprit la Bitterfeld, unde mecanicul a fost luat de poliție și s-a adus un înlocuitor.

Primele informații arată că mecanicul avea alcoolemie de 2,5 la mie.

Pasagerii care ar fi trebuit să coboare la Lutherstadt-Wittenberg, în landul Saxonia-Anhalt, au fost nevoiți să ia trenul în sens invers și vor primi compensație.

Trenul a ajuns în Leipzig cu 65 de minute întârziere.

Tot în stația Wittenberg un tren nu a oprit la timp pe 4 ianuarie 2017, dar mecanicul și-a dat seama și a putut repara greșeala, dând trenul înapoi.

via Mitteldeutsche Zeitung

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro