Sari direct la conținut

Care este stadiul lucrărilor pe șantierele feroviare de peste 3 miliarde euro din Ardeal – Un segment este aproape gata, pe altele lucrările abia au început

HotNews.ro
Intre Simeria si Sighisoara, Foto: CFR Infrastructura
Intre Simeria si Sighisoara, Foto: CFR Infrastructura

Trenurile care pleacă din București fac peste 9 ore până la Cluj și mai mult de 10 ore până la Arad. De mai bine de șase ani s-au semnat primele contracte pentru modernizarea a peste 250 km de cale ferată din Transilvania pe traseul Coridorului IV paneuropean feroviar. Întârzierile cu reabilitarea sunt mari, dar pe 100 km lucrările sunt aproape gata și se văd primele scurtări ale timpilor de parcurs în Mersul Trenurilor. Însă între Simeria și Arad lucrările abia au început în primăvară și trenurile rulează cu viteză scăzută, apărând des întârzieri. Nici între Brașov și Sighișoara nu se vor vedea curând îmbunătățiri ale timpilor de parcurs.

Este clar că mai repede de 2023-2024 lucrările nu vor fi finalizate pe tot parcursul. În prezent pe multe segmente viteza medie este între 45 si 50 km/h, cele mai mici viteze fiind între Deva și Arad, în timp ce între Sighișoara și Alba Iulia vitezele medii au mai crescut, dar nu cu mult, ci cu 30-40% pe câteva zeci de km.

Cât fac trenurile între Curtici și Brașov

Coridorul IV Pan-European are 2.000 km ți cuprinde traseul Nurnberg – Praga – Viena – Budapesta – Curtici – Simeria – Sighișoara – Brașov – București-Constanța. În 10 ani s-a reparat distanța Predeal – Constanța (cel mai rapid tren face 4 ore și 54 minute pe 365 km). De la Predeal la Arad sunt 481 km prin Sighișoara și 459 km prin Sibiu, iar trenurile fac peste 9 ore și jumătate. Așadar, între Constanța și Predeal viteza medie este este de 72 km/h, iar de la Predeal la Arad viteza este de sub 50 km/h.

1. Brașov – Sighișoara

Este una dintre cele mai lente secțiuni de pe întregul coridor și de aproape zece ani restricțiile de viteză fac ca trenurile să facă între 155 și 240 de minute pe cei 130 km. Cel mai rapid tren de acum face cu 55 de minute mai mult decât făceau trenurile rapide în 2005.

Viteza proiectată pentru secțiunea Brașov – Sighișoara este de maximum 160 km/h pentru trenurile de călători si de maximum 120 km/h pentru trenurile de marfă. Durata de parcurs estimată după reabilitare este de 47 minute/trenuri călători și 60 de minute/trenuri de marfă.

Costurile vor trece de un miliarde de euro fiindcă se vor construi și tunele noi. Lungimea traseului se va scurta cu 12 km.

Parcursul trenului internaționat IR 347 este reprezentativ pentru cum se circulă în această perioadă dinspre vest, către est. Trenurile intră cu întârziere de câteva zeci de minute în țară și mai adună între Arad și Deva, unde sunt lucrări

(sursa – Infofer)

Lucrările nu au început, iar după ce vor începe, durata lor va fi de cel puțin patru ani.

2. Sighișoara – Simeria

Sunt deja câțiva ani de când vitezele medii ale trenurilor pe traseul Brașov – Sighișoara – Simeria sunt de 45-50 km/h și situația va mai dura cel puțin un an. Însă între Sighișoara și Simeria lucrările sunt aproape gata și s-a ajuns în faza de recepționare. Nu sunt însă gata lucrările pentru instalarea sistemului ERTMS.

Stadiul fizic implementare sistem ERTMS:

Sighișoara – Coșlariu – 89 %

Simeria – Coșlariu – 75 %

ERTMS este sistemul tehnic european de management al traficului și control a vitezei trenului. ERTMS/ETCS nivel 2/GSM-R cumulează tehnologii de monitorizare şi coordonare în sistem computerizat a traficului feroviar și permite creşterea cu 20-25% a capacităţii de circulaţie în staţiile de cale ferată. Viteze mari de 140-160 km/h nu vor putea fi atnse până când nu va fi instalat ERTMS.

Foto; CFR Infrastructură

Distanța dintre Simeria și Sighișoara se va reduce de la 174 km, la 166 km, datorită noilor variante de traseu realizate pentru a se asigura circulația trenurilor cu viteze maxime de 160 km/h. După finalizarea lucrărilor proiectate, pe distanța Sighișoara – Simeria, viteza maximă de circulație a trenurilor va fi de 160 km/h pentru trenurile de călători și 120 km/h pentru trenurile de marfă, pe o distanță de 125 km de cale ferată reabilitată, iar pe o distanță de 41 de km de cale ferată reabilitată, viteza maximă de circulație va fi de 120 km/h.

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a demarat procedurile pentru recepţia pe categorii de lucrări între Simeria şi Sighişoara, pe cei 174 km unde lucrările au început acum mai bine de cinci ani. Primele semne de creștere a vitezei de rulare se văd în Mersul Trenurilor de acum, iar pe aproximativ 100 km de pe Coridorul IV feroviar, în Ardeal, trenurile pot rula și cu viteze de 120 km/h.

Cât făceau cele mai rapide trenuri între Sighișoara și Simeria

1939: 2 ore și 21 de minute

1970 2 ore și 41 minute

1989 2 ore și 25 minute

2008 2 ore și 41 minute

2017 4 ore și 20 minute

2019: 2 ore și 46 minute

Ce se vede în Mersul Trenurilor care a intrat în vigoare la 9 decembrie

Sighișoara – Blaj

După mulți ani în sfârșit se scurtează timpii de parcurs între Sighișoara și Alba Iulia. De exemplu, cei 80 km dintre Blaj și Sighișoara erau parcurși anul trecut în 103-107 minute, iar de la 9 decembrie 2018 cel mai rapid tren parcurge distanța în 63 de minute. Alte trenuri IR fac 72 – 77 de minute.

Zona Orăștie (sursa Google Street View)

Blaj – Alba Iulia

Între Blaj și Alba Iulia sunt 40 km dar în Mersul de anul trecut nu era niciun tren direct, cea mai rapidă variantă fiind cu două trenuri IR și durata este de o oră și zece minute. Din noul mers este și un tren direct, internaționalul – IR 346, care face 43 de minute (45 de minute este durata pentru perechea sa, IR 347).

Calea ferată în zona ilia (sursa Google Street View)

Loturile și principalele construcții

♦ Coşlariu – Sighişoara (99,04 km)

◘ lotul Sighișoara – Ațel (30,87 km) Cost total 187 milioane euro

◘ lotul Ațel – Micăsasa (31,58 km) Cost totaal 160 milioane euro

◘ lotul Micăsasa – Coșlariu (36,68 km) Cost total 154 milioane euro

♦ Simeria – Coşlariu (74,43 km)

◘ lotul Simeria – Vințu de Jos (41,40 km) Cost total 304 milioane euro

◘ lotul Vințu de Jos – Coșlariu – (33,03 km) Cost total 164 milioane euro

3. Simeria – Km 614 (lângă Arad)

Lucrările de reabilitare a căii ferate dintre Simeria și Ghioroc (lângă Arad) au început în primăvară și probabil se vor termina în 2023 sau 2024, iar trenurile vor putea atinge 160 km/h pe o mare parte din traseu. În acest moment cele mai rapide trenuri fac peste trei ore pe cei 158 km dintre Arad și Simeria din cauza restricțiilor de viteză și la aceasta se adaugă și întârzieri, trenurile fiind oprite în diverse stații pe parcurs, cel mai adesea Glogovăț și Vărădia.

Calea ferată în zona Glogovăț (sursa Google Street View)

Cât făceau cele mai rapide trenuri pe cei 158 km dintre Arad și Simeria:

1939: 2 ore și 18 minute

1970: o oră și 54 de minute

1989: o oră și 59 de minute

2008; 2 ore și un minut

2018: 3 ore și un minut

2019: 3 ore și 14 minute

Secțiunea, parte din Coridorul Feroviar Rin-Dunăre, are aproape 144 de kilometri și este împărțită în patru tronsoane: 2A între KM 614 (Ghioroc) și Bârzava, 2B Bârzava-Ilteu, 2C Ilteu-Gurasada și 3 între Gurasada și Simeria. Valoarea totală este de aproximativ 2,03 miliarde de euro.

Zona Săvârșin (Google Street View)

Lucrările pe variantele noi de traseu au început pe întreg sectorul abia la finalul lunii mai 2018, când au fost emise autorizațiile de construire, la aproximativ un an de la semnarea contractelor.

Stadiul lucrărilor

Pentru contractele de lucrări, aferente proiectului “Reabilitarea liniei de cale ferată Frontieră – Curtici – Simeria, parte componentă a Coridorului IV Pan – European pentru circulaţia trenurilor cu viteza maximă de 160 km/h” tronsonul 2: km 614 – Gurasada (subtronsoanele 2A, 2B şi 2C) şi tronsonul 3: Gurasada – Simeria, stadiul fizic este:

Subtronson 2A – 6 %

Subtronson 2B – 5 %

Subtronson 2C – 1%

Tronson 3 – 5 %

Pe această linie trenurile de călători circulau la data întocmirii proiectului cu o viteză medie tehnica de 78 km/h, iar viteza maximă admisă era de 100 km/h pentru trenurile de călători și 60 km/h pentru trenurile de marfă.

Calea ferată lângă Arad (sursa Google Street View)

Implementarea proiectului va permite circulația cu viteza de 160 km/h pe o lungime de cca. 89% din lungimea secțiunii. Pe 6% din lungime se va circula cu viteza de 120 km/h, iar pe 5% din lungime se va circula cu viteza de 100 km/h.

Valoarea totală a proiectului pentru reabilitarea celor 141 km este de 9.52 miliarde lei și este finanțat prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020 astfel: 75% din valoarea totală eligibilă aprobată va fi asigurată din Fondul de Coeziune, iar restul de finanțare va fi asigurată de la bugetul de stat.

Pentru acest proiect Comisia Europeană a anunțat pe 19 februarie 2018 că dă aprobarea pentru o finanțare europeană de 1,3 miliarde euro.

Tronsoane si valoarea lucrărilor

Sub-tronsonul 2a: km 614 – Cap Y Bârzava:

Valoare: 1.689.959.733,89 lei

Asocierea Astaldi S.p.A., FCC Construccion SA, Salcef Construzioni Edili e Ferroviarie S.p.A. si SC Thales Systems Romania SRL denumită „Asocierea Astaldi-FCC-Salcef-Thales

Sub – tronson 2b: Cap Y Barzava – Cap Y Ilteu

Valoare: 1.783.393.462,68 lei

Asocierea Astaldi S.p.A., FCC Construccion SA, Salcef Construzioni Edili e Ferroviarie S.p.A. si SC Thales Systems Romania SRL denumita „Asocierea Astaldi-FCC-Salcef-Thales

Sub – tronson 2c: Ilteu – Gurasada;

Asocierea RailWorks

Valoare: 1.498.976.758,87 lei

Tronson 3: Gurasada – Simeria;

Valoare: 2.636.523.184,68 lei

Asocierea „FCC – ASTALDI – CONVENSA, tronson” 3, formata din FCC Construcction SA, Astaldi S.p.A, Contratas Y Ventas SA – Lider Asociere FCC Construcction

4. Km 614 – Arad – Curtici – Frontieră

Pe cei 41 de km lucrările au început acum șapte ani și pe cei 17 km dintre Curtici și Arad trenurile fac 13 minute. A fost testat și sistemul ERTMS și mai trebuie recepționate părți din lucrări.

Pentru contractul de lucrări Reabilitarea liniei de cale ferata Frontieră – Curtici – Simeria, parte componentă a Coridorului IV Pan – European pentru circulația trenurilor cu viteza maximă de 160 km/h, tronson 1: Frontieră – Curtici – Arad – Km 614 lucrările aferente lotului de semnalizare sunt finalizate, testate şi recepționate, conform sub-clauzei 10.2. Recepția unor părți de lucrări, urmând ca în perioada imed

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro