Sari direct la conținut

FT: Ghosn respinge toate acuzațiile în prima apariție publică de la arestarea sa. CEO-ul Renault Ghosn, a fost adus în instanță purtând papuci de plastic, încătușat și cu o frânghie în jurul taliei

HotNews.ro
Carlos Ghosn, Foto: Renault
Carlos Ghosn, Foto: Renault

​Carlos Ghosn și-a folosit prima apariție publică de la arestarea sa din noiembrie pentru a-și exprima „dragostea și aprecierea autentică” pentru Nissan și pentru a nega categoric toate acuzațiile și acuzațiile aduse împotriva lui, scrie Financial Times marți dimineața. ÎPotrivit reprezentanților dlui Ghosn, acesta și-a început mărturia spunând că a acționat „onorabil, legal și cu aprobarea directorilor adecvați din interiorul companiei” pentru a ajuta la consolidarea constructorului japonez pe care îl salvase de la faliment la începutul anilor 2000.

Comentariile sale au fost făcute la începutul ședinței instanței de judecată , în care avocatul principal al fostului CEO a cerut justificarea detenției de 50 de zile a domnului Ghosn în Tokyo.

Dl Ghosn, care purta un costum de culoare închisă, s-a referit la cele trei acuzații principale care i se aduc, spunând că este nevinovat.

„Sunt nevinovat. Am acționat întotdeauna cu integritate și n-am fost niciodată acuzat în cariera mea profesională de vreo greșeală. Am fost acuzat pe nedrept acum și am fost reținut în mod incorect , pe baza unor acuzații neîntemeiate”, a declarat dl Ghosn.

Potrivit practicii instanțelor japoneze, domnul Ghosn, purtând papuci de plastic, a fost condus în cameră încătușat și cu o frânghie în jurul taliei pentru a preveni o posibilă evadare.

Duminică, 19 noiembrie, arestarea lui Ghosn de pe aeroportul Haneda, a surprins pe toată lumea, aruncând în criză producătorul auto nipon și tulburând alianța Nissan cu compania franceză Renault. Mărturia dlui Ghosn, care a rămas director executiv al Renault,vine într-un moment în care Nissan a extins investigația sa internă în care examinează operațiunile financiare ale fostului sef, în urma cărora cel puțin doi dintre cei mai apropiați aliați ai lui Ghosn s-au îmbogățit.

Cele mai recente acuzații se referă la transferul unor pierderilor în investiții în produse financiare sofisticate și unele plăți efectuate unui om de afaceri saudit.

Evenimentul a fost extrem de mediatizat de presa niponă, care a utilizat elicoptere care au survolat Tribunalul Districtual din Tokyo, sperând să surprindă sosirea în instanță a lui Ghosn, până nu demult o sursă de fascinație constantă pentru mass-media japoneză. Peste 1.100 de persoane s-au înghesuit în locurile din sală destinate publicului.

Compania Nissan l-a mai acuzat pe domnul Ghosn de folosirea cheltuielilor companiei în scop personal, spunând că s-au găsit „dovezi substanțiale și convingătoare ale abaterilor” sale.

Într-un final emoțional al declarației sale, dl Ghosn a spus că și-a dedicat două decenii din viața sa pentru a revigora Nissan și a construi alianța cu Renault. „Am lucrat la acest obiectiv zi și noapte, pe pământ și în aer, umăr la umăr cu angajații Nissan din întreaga lume, pentru a aduce plus valoare”, a încheiat Ghosn.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro