Sari direct la conținut

Elevii intră vineri în vacanța de iarnă. Când se reiau cursurile semestrului I: structura anului școlar

HotNews.ro
Elevii de la Colegiul Goethe, Foto: fundatia-michael-schmidt.org
Elevii de la Colegiul Goethe, Foto: fundatia-michael-schmidt.org

​Structura anului şcolar 2018-2019. Elevii intră în vacanţa de iarnă pe 22 decembrie şi reiau cursurile şcolare peste trei săptămâni, pe 14 ianuarie. Va fi una din cele mai lungi vacanţe de iarnă, de 23 de zile, la fel cum a fost şi în anii şcolari 2015-2016 şi 2017-2018.

Conform structurii anului şcolar 2018-2019, cursurile primului semestru vor continua între 14 ianuarie 2019 şi 1 februarie 2019. După această perioadă urmează o vacanță intersemestrială, în perioada 2 – 10 februarie 2019.

Al doilea semestru este cuprins în perioada 11 februarie 2019 – 14 iunie 2019. Anul şcolar 2018-2019 are în total 168 de zile lucrătoare, însumând 34 de săptămâni.

Structura anului şcolar 2018-2019:

10 septembrie 2018 – 1 februarie 2019 – Semestrul I

22 decembrie 2018 – 13 ianuarie 2019 – Vacanţa de iarnă

2 – 10 februarie 2019 – Vacanţa intersemestrială

11 februarie 2019 – 14 iunie 2019 – Semestrul al II-lea

20 aprilie – 5 mai 2019 – Vacanţa de primăvară

15 iunie – 15 septembrie 2019 – Vacanţa de vară

Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar se încheie pe 31 mai 2019, iar pentru clasa a VIII-a pe 7 iunie 2019.

Elevii nu merg la cursuri nici în 24 ianuarie 2019 – Ziua Unirii Principatelor Române.

Structura anului şcolar 2018-2019. În perioada 1 octombrie 2018 – 31 mai 2019, pe o perioadă de 5 zile consecutive lucrătoare, fiecare şcoală va organiza Programul național „Școala altfel”.

MedLife susține informarea și educarea ca sursă principală de dezvoltare a unei minți sănătoase. De aceea, recomandăm informarea continuă cu ajutorul articolelor din secțiunea Educație!

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro