Ai maimuța prăjită? Poliția, părinții, Facebook-ul te ajută să fii viril și viral. Bully-ingul tău împrăștie frica. Despre siguranța personală în era #toastedmonkey
Story-ul e pe Casa Jurnalistului de vreo două zile. Dar bântuie ca mireasa fără cap prin toată blogosfera. Cică ar fi mari dubii în povestea asta, când, în fapt, o fată trăiește o tragedie Punct Și tu ești laș-laș-laș. Povestea asta este despre cât de decerebrat ești. Și cum îți construiești fără minte propria vulnerabilitate în 2018, din fotoliul de-acasă. Faci la secundă gesturi de maimuță prăjită. Gesturi de mitralieră. Consecințe? Maxim bagi #bullying, sau #revengeporn. Și gata, ca o bubiță, trece. Da-i cu make up, nu se vede. Stop joc! Hai împreună să gândim mai mult despre această stare de maimuță prăjită. #toastedmonkey
Repovestesc. O fată se conversează cu un coleg de facultate pe net. Banal. Ea îi trimite poze nud. Banal. Pentru a celebra? Nu. E ca și cum faci duș. El a luat-o ca o provocare. Animalic, doar e la vârsta aia, nu? Și urmează scene și urmează sex. Nimic neobișnuit nici aici. La 19-20 de ani e chiar penibilă virginitatea, nu?
De aici încolo însă urmează #toastedmonkey
Ea se desparte. Băiatul începe cu Facebookul, că-i la îndemână: conturi false și nudurile ei trimise rudelor.
#toastedmonkey = Apoi, nudurile ei sunt puse pe site-uri de escortă. #toastedmonkey = Facebookul e un robot, răspândește mesajele.
Părinții? #toastedmonkey Și-au pus problema, dar nu l-au dus la psiholog.
Conștiința? #toastedmonkey Remușcare? #toastedmonkey
Nu gândim astăzi chiar că răzbunarea este bună. De ce? Te face vedetă. #toastedmonkey
Poliției i se rupe de reclamații. E #toastedmonkey Un psiholog, chiar, spune că-i vina fetei. Poliția dă cică bugete importante pentru instruire, discuție cu reclamanții, „cu publicul”. De pomană. Unul dintre polițiști face presiuni să-și retragă fata reclamația. În tot timpul ăsta colegul de facultate-agresor dezlănțuie Hyperapocalipsa #toastedmonkey.
E mândru de ce face! Tare mândru! Păi, are succes, nu?
Hai acum să gândim. Demult vina nu mai e a fetei. Fata, ca milioane ca ea, n-a gândit când și-a trimis nudurile. Nasol e să te iei după trenduri, nu? Dar fata n-a făcut o crimă.
„Maimuța prăjită” a preluat controlul.
Facebookul nu-i urmărește multiplele conturi. De ce ar face-o? E platformă liberă. Părinții au rămas cu sfaturile. Unui creier pe care nu l-ai educat la timp ce să-i mai spui? Propria morală-conștiință-remușcare = jocuri nule.
Altele sunt modele azi. La un click distanță doar senzația, emoția te face sensibil. De aia, stăpânește #toastedmonkey. Cine nu e violent în limbaj e disprețuit. Cine are mamă și tată pe social media e un penibil. Cine dă sfaturi e un moș care abia-și târâie murăturile.
Trăim o societate murată. Educația de acasă, din școală au intrat la apă. Tot așa e Academia care-i învață pe polițiști să uite cine-s.
Doar #toastedmonkey triumf! Are fani, este chiar imitată. Are multiple identități.
O să atace mereu. Așa face, își găsește altă obsesie. Gândești? #toastedmonkey e pe val, e viral.