Parchetul General decide că avocaţii vor putea intra cu telefoanele mobile în sediile parchetelor
Parchetul General a decis că avocaţii vor putea intra în sediile parchetelor cu telefoanele mobile şi alte dispozitive electronice (laptop, tabletă), cu excepţia cazurilor în care procurorii au motive justificate să limiteze acest drept, scrie Agerpres.
Procurorul general Augustin Lazăr a avut vineri o întâlnire cu Gheorghe Florea, preşedintele Uniunii Naţionale a Barourilor din România, şi cu Ion Dragne, decan al Baroului Bucureşti, în cadrul căreia a fost abordată problema interdicţiei aplicate avocaţilor de a intra în unele parchete cu dispozitive electronice, în special telefoane mobile, dispozitive care, în prezent, rămân în custodie la intrarea în sediu.
„În urma analizei cadrului legal şi a tuturor argumentelor invocate, s-a apreciat că măsura interzicerii de principiu a accesului avocaţilor cu telefoane mobile şi alte dispozitive electronice (laptop, tabletă ş.a.) este disproporţionată faţă de scopul urmărit – asigurarea unui echilibru între respectarea caracterului nepublic al urmăririi penale şi protecţia informaţiilor clasificate şi a celor confidenţiale, pe de o parte, şi buna desfăşurare a profesiei de avocat pe de altă parte. O abordare unitară care să înlăture inconvenientele aplicării acestei măsuri o reprezintă consacrarea, prin norme interne, a regulii ca accesul avocaţilor cu astfel de dispozitive să fie permis în toate cazurile în care procurorul nu are motive justificate să limiteze acest drept, în concret. Limitarea se va putea face cu acordul conducătorului parchetului”, se arată într-un comunicat al Parchetului General.
În acest sens, la nivelul Parchetului General s-a modificat cadrul intern privind accesul şi circulaţia în sediu şi s-au luat măsuri în vederea aplicării corespunzătoare şi la celelalte structuri/ unităţi de parchet.
„Totodată, în cadrul întâlnirii s-a propus ca, în interesul îndeplinirii rolului profesiilor de procuror şi avocat, să se desfăşoare întâlniri lunare între reprezentanţii instituţionali desemnaţi ai celor două profesii pentru schimb de informaţii necesare identificării şi implementării măsurilor de îmbunătăţire a cooperării interprofesionale”, afirmă sursa citată.
Această temă a fost discutată recent şi la o audiere publică în Comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei şi petiţii din Senat. În cadrul dezbaterilor din Parlament, avocaţii au afirmat că se simt „umiliţi” atunci când li se reţin telefoanele mobile, tabletele şi laptopurile la intrarea în sediile unor parchete, poliţie sau la Agenţia Naţională de Integritate.