Sari direct la conținut

Sorin Grindeanu, despre eliminarea tarifelor de roaming între România și Republica Moldova: Avem acord pe date, singura problemă este pe voce

HotNews.ro
Acord Romania-Republica Moldova, Foto: Guvernul Romaniei
Acord Romania-Republica Moldova, Foto: Guvernul Romaniei

Problema eliminării tarifelor de roaming între România și Republica Moldova nu este la noi, a declarat joi Sorin Grindeanu, președintele arbitrului telecom (ANCOM). În privința datelor s-a ajuns la un acord între operatorii ambelor țări. Singura problemă este pe voce pentru că tarifele de terminare în Moldova sunt de vreo 20 de ori mai mari decât în România.”, a declarat azi Sorin Grindeanu.

Acesta a adăugat că operatorii din România au spus că nu ar fi probleme nici pe voce cu eliminarea tarifelor de roaming, dacă vor fi tarife de terminare similare între cele două țări.

Tariful de terminare (sau interconectare) reprezintă tariful pe care îl plătește un operator pentru terminarea apelurilor abonaților săi în rețeaua altor operatori. Tariful de terminare este parte din prețul final pe care-l plătește orice utilizator de comunicații electronice.

Luna trecută a avut loc la București o ședință comună a Guvernelor României și Republicii Moldova

  • „Ne dorim un spațiu comun de comunicare și cetățenii să nu simtă că au trecut dintr-o țară în alta. Să poată vorbi la telefon fără să achite tarife de roaming. Mă bucur că am convenit, ca un prim pas simbolic, ca cetățenii noștri să nu plătească roaming-ul anul acesta de 1 decembrie, de ziua Marii Uniri. Republica Moldova este gata cu toate procedurile necesare și vom merge înainte să semnăm acest acord de eliminare a tarifelor de roaming și aici vreau să-i mulțumesc d-nei prim-ministru pentru deschiderea și inițiativa care-i aparține”, a declarat, în data de 22 noiembrie, premierul moldovean Pavel Filip.

Ministrul român al Comunicațiilor, Alexandru Petrescu, și omologul său din Republica Moldova, Chiril Gaburici, ministrul Economiei și Infrastructurii, au semnat o declarație comună prin care cei doi demnitari își asumă „angajamentul ferm de continuare a eforturilor pentru eliminarea tarifelor de roaming între cele două state.”

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro