Val de comentarii negative pe pagina de Facebook a lui Eugen Teodorovici
Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, a revenit marți pe Facebook cu o postare în care a încercat să explice declarația sa privind persoanele care muncesc în străinătate, respectiv să aibă un permis de muncă pentru o perioadă limitată. A primit peste 2000 de comentarii, aproape toate negative, și peste 180 de share-uri.
Redăm câteva dintre ele, cu mențiunea că au fost editate:
- Asta înseamnă să căutați scuze pentru situația în care ați băgat România. Să nu începeți să acuzați oamenii plecați la muncă de înaltă tradare… ar fi ultima gafă!
- Demisia când?
- Este o gândire de constrângere, când nu aveți soluții vă inspirați din practicile comuniste.
- Pe scurt, ce ați făcut voi ca oamenii să nu mai plece, din care castron ai mâncat înainte să faci declarațiile astea și de ce nu ti-ai dat încă demisia?
- Pleacă sute de mii de români și or să mai plece cu sutele pentru că vă bateți joc oameni, avem cele mai proaste condiții și nu se îmbunătățesc, dimpotrivă, e din ce în ce mai rău.
Printre cei care a dat like postării sale se află și europarlamentarul Maria Grapini, cea care a avut un mesaj de susținere în urma declarației controversate a lui Ilan Laufer.
Citește mai multe aici:
- Teodorovici face precizări, dar pe Facebook: Nu pun în discuţie cele patru libertăţi fundamentale pe care se bazează UE, dar dacă o problemă nu este discutată la nivel european, toate celelalte state membre consideră că lucrurile sunt perfecte
- AUDIO Teodorovici dorește ca românii care lucrează în străinătate să aibă un singur permis de muncă, valabil pentru o perioadă limitată. Pe urmă, să își caute de muncă în altă țară
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro