Sari direct la conținut

Ecaterina Andronescu propune, din nou, introducerea bacalaureatului diferențiat: Elevii ar trebui să poată alege între BAC-ul național și cel profesional sau tehnologic / În urmă cu nouă ani tot Andronescu a desființat școlile profesionale

HotNews.ro
Ecaterina Andronescu, Foto: Agerpres
Ecaterina Andronescu, Foto: Agerpres

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, revine la ideea bacalaureatului diferenţiat, susținând că absolvenţii de liceu trebuie să poată alege între un bacalaureat pentru accesul la universitate și un bacalaureat profesional.

„Eu cred că la ieşirea din liceu ar trebui să rămână opţiunea absolventului de liceu să susţină un bacalaureat naţional, care să îi permită accesul într-o universitate, şi o altă rută, cu un bacalaureat tehnologic sau profesional, care să nu-i permită accesul în universitate, subliniez acest lucru, dar care să-i permită la nivelul următor un acces într-o formă de pregătire profesională duală. Este un punct de vedere pe care eu pot să-l exprim, dar voi ţine cont de toate celelalte păreri”, a declarat Ecaterina Andronescu, fără a preciza când ar putea fi implementat bacalaureatul diferențiat.

În opinia sa este nevoie de înființarea unor colegii tehnologice, după modelul francez, unde absolvenții de liceu să se pregătească pentru piața muncii, în programe la care contribuie și companiile, aceasta fiind veriga lipsă din sistemul de educașție de acum.

Nu este prima dată când ministrul Educaţiei susţine ideea unui bacalaureat diferenţiat. În 2012, Ecaterina Andronescu a susţinut schimbarea legii educaţiei astfel încât elevii care termină liceul să opteze pentru bacalaureatul naţional sau bacalaureatul profesional. La bacalaureatul profesional elevii puteau obţine o diplomă cu care se putea angajau, dar nu putea da examen de admitere la facultate.

CITEȘTE ȘI: Ecaterina Andronescu vrea o nouă lege a educației până în iunie anul viitor: Școala să-l profesionalizeze pe elev pentru a exercita muncă utilă în societate

  • De amintit este că măsura de desființare a școlilor de arte și meserii a fost luată în 2009 tot de ministrul Ecaterina Andronescu.

Locurile destinate acestui tip de învățământ au fost transformate în locuri pentru liceele profesionale și tehnice, pentru a căror absolvire elevii trebuia să susțină examenul de Bacalaureat.

În iulie 2012, Ecaterina Andronescu spunea pentru RRA că nu ea a fost cea care a desfiinţat şcolile profesionale și că de fapt a „regândit şcoala profesională transformând-o în şcoala de arte şi meserii”. Ea a susţinut că la momentul în care a revenit la minister, în 2009, a constatat că „şcoala de arte şi meserii nu le era utilă pentru că nu-şi găseau loc de muncă”.

„În 2009 când m-am întors şi când am făcut analiza şcolilor de arte şi meserii am constatat că între 95 şi 97% din absolvenţii acestor şcoli mergeau şi finalizau liceul pe ruta progresivă. Asta înseamnă cu un an de şcolarizare în plus. Şi atunci, pe bună dreptate, mi-a pus întrebarea: De ce fac aceşti elevi, de ce se duc pe această rută ca să finalizeze liceul? Şi răspunsul este unul singur, foarte simplu. Şcoala de arte şi meserii nu le era utilă. Cu certificatul de absolvire de acolo nu-şi găseau un loc de muncă, spunea Andronescu.

Ecaterina Andronescu este la cel de al patrulea mandat de ministru al Educației. Ea a mai avut acest portofoliu în perioada decembrie 2000 – 19 iunie 2003 (Guvernul Năstase), în perioada decembrie 2008 – octombrie 2009 (Guvernul Boc) și în perioada iulie 2012 – decembrie 2012 (Guvernul Ponta).

MedLife susține informarea și educarea ca sursă principală de dezvoltare a unei minți sănătoase. De aceea, recomandăm informarea continuă cu ajutorul articolelor din secțiunea Educație!

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro