Sari direct la conținut

Vremea se încălzește în acest weekend. De luni, se întorc ploile în toată țara

HotNews.ro
Vremea se încălzește în acest weekend. De luni, se întorc ploile în toată țara

Vremea se încălzește treptat în acest weekend, astfel că duminică vor fi și 16 grade în regiunile intracarpatice. De luni, însă, ploile își vor face din nou apariția pe tot teritoriul țării, scrie Mediafax.

„În acest weekend vorbim de un proces de încălzire treptată a vremii, astfel încât temperaturile maxime vor înregistra la amiază valori de 10-12 grade în regiunile intracarpatice, pe parcursul zilei de sâmbătă, și chiar 14-16 grade în cursul zilei de duminică. În restul teritoriului, temperaturile vor fi la început în jurul valorilor normale pentru această perioadă, respectiv sâmbătă, în Muntenia, Oltenia, Dobrogea, vor fi valori maxime de 4-6 grade. În Moldova vor fi temperaturi maxime de minus două – zero grade, însă, duminică, și în aceste zone procesul de încălzire va continua, astfel că în Moldova, la amiază se vor înregistra de la 2 până la 5-6 grade, iar în regiunile sudice vor fi între 8 și 12 grade”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Alina Șerban, meteorolog de serviciu în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie.

Potrivit reprezentantului ANM, luni va ploua în toată țara.

„Dumincă, prin regiunile nord-vestice, vestice, nordice, pe arii restrânse va ploua, însă duminică seară precipitațiile se vor extinde în toate regiuniel, astfel că luni, vremea va deveni închisă, cu precipitații temporare în toată țara”, mai spune Alina Șerban.

În Capitală, potrivit meteorologului, vorbim de un proces de încălzire, astfel că sâmbătă, la amiază, „sperăm să fie un cer variabil, iar temperaturile vor fi de 5-6 grade, iar duminică 9-11 grade. Ploile ar putea apărea duminică noapte, însă slabe cantitativ”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro