Sari direct la conținut

CFR SA va publica două licitații în valoare totală de peste 500 milioane lei pentru linia Gara de Nord – Aeroport Otopeni

HotNews.ro
Aeroportul Otopeni , Foto: Hotnews
Aeroportul Otopeni , Foto: Hotnews

CFR SA va publica două licitații ce prevăd selectarea unui consultant, precum și selectarea constructorului pentru derularea serviciilor de proiectare și execuție lucrări în vederea modernizării liniei de cale ferată București Nord – Aeroport Internațional Henri Coandă București, scrie ClubFeroviar. Legătura feroviară ar trebui să fie gata până în iunie 2020 când se vor ține meciurile în cadrul Euro și foarte mulți sunt sceptici că se va reuși.

Prima dintre licitațiile ce urmează să fie publicate se referă la contractarea serviciilor de proiectare și execuție lucrări aferente obiectivului de investiții “Modernizarea liniei de cale ferată București Nord – Aeroport Internațional Henri Coandă București, Faza I: Racord C.F. la terminalul T1, Aeroport Internațional Henri Coandă București”.

Licitația este estimată la 497,38 milioane lei, fără TVA.

Termenul limită pentru primirea scrisorii de exprimare a interesului este 24 decembrie 2018, și, tot la aceeași dată este prevăzută și începerea procedurilor de atribuire.

Data estimată pentru publicarea anunțului de participare este 24 decembrie 2018.

Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Infrastructura Mare – POIM.

Criteriul de atribuire va fi cel mai bun raport calitate – preț. Tot în criteriul de atribuire, propunerea tehnică va avea o pondere de 60%, iar prețul ofertei va avea o cotă de 40%.

CFR SA estimează că durata contractului va fi de 14 luni pentru proiectare și execuție lucrări, din care două luni proiectare și 12 luni execuție lucrări. Perioada de garanție va fi de 60 de luni.

Cea de-a doua licitație se referă la contractarea serviciilor de consultanță și supervizare a proiectării și execuției lucrărilor aferente obiectivului de investiții menționat mai sus.

Această licitație este estimată la o valoare de 6,96 milioane lei.

Data estimată pentru publicarea anunțului de participare este 24 decembrie 2018.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro