Sari direct la conținut

VIDEO În Maroc se inaugurează prima linie ferată de mare viteză din Africa și una dintre cele mai ieftine din lume

HotNews.ro
TGV marocan, Foto: ONCF
TGV marocan, Foto: ONCF

Președintele francez Macron și regele Mohammed al VI-lea al Marocului inaugurează la Tanger prima linie de TGV din Africa, trenurile urmând să circule pe o distanță de 350 km. Marocanii spun că este cel mai ieftin TGV, cu un cost de sub 10 milioane euro/km, dar sunt și voci care contestă proiectul, într-o țară cu nivel scăzut de trai unde banii ar fi putut fi investiți în alte domenii.

Costul de aproape 2 miliarde de euro a fost împărțit între Franța (51%) și Maroc, Arabia Saudită, Kuweit și emiratul Abu Dhabi (49%). Au fost cumpărate 12 rame de la Alstom și trenul, denumit Al Borak, va face două ore și zece minute de la Tanger la Casablanca, față de patru ore și 45 de minute cât fac trenurile convenționale din prezent.

Tronsonul de mare viteză este de 180 km și pe acea porțiune viteza maximă va fi de 320 km/h, în timp ce pe restul maximul va fi de 160 km/h.

În 2007 s-a anunțat că Marocul va avea tren de mare viteză, iar lucrările au început în 2010 și trebuiau să se termine în 2015, dar au urmat mai multe amânări, în special din cauza exproprierilor.

Inaugurarea se petrece pe 15 noiembrie, dar pentru publicul larg trenurile super-rapide vor fi disponibile spre finalul acestei luni. AFP scrie că inaugurarea a perturbat grav circulația trenurilor convenționale, iar măsurile de securitate prilejuite de vizita celor doi șefi de stat au fost draconice.

Sute de muncitori au lucrat până în ultima clipă pentru a termina șantierul care a fost inaugurat în 2011 de președintele Franței de atunci, Nicolas Sarkozy și patru ani mai târziu a primit vizita președintelui François Hollande.

Mai multe companii franceze au primit diverse contracte pentru construirea liniei despre care marocanii spun cu mândrie că este cea mai ieftină linie de mare viteză construită, la 9 milioane euro/km, față de 20 milioane/km media europeană. Printre companiile franceze care au lucrat se numără SNCF, Egis, Systra, Cegelec, Ansaldo, Engie și Colas Rail.

În teste, pe 19 iunie, trenul a atins 357 km/h.

Marocul, condus de regele Mohamed al VI-lea, vrea să devină o putere industrială regională și a investit miliarde de euro pentru a atrage investitori, celebră fiind și fabrica Renault de la Tanger. Despre uriașele investiții din port puteți citi pe larg aici.

Proiectul TGV-ului are și contestatarii săi, mulți spunând că banii ar fi putut fi mult mai bine folosiți la construcția de școli, drumuri, canalizare și rețele electrice.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro