Situaţia care a dus la închiderea aeroportului din Hamburg s-a încheiat după 18 ore. Suspectul a fost arestat, fiica sa a fost salvată
Poliţia anunţă că a arestat un bărbat şi a salvat un copil care se afla în centrul unei presupuse luări de ostatici pe aeroportul din Hamburg, duminică, punând capăt unei crize de 18 ore care a forţat autorităţile să închidă aglomeratul hub aerian, relatează Reuters şi BBC, citate de News.ro.
Un bărbat, despre care poliţia a spus că ar fi avut asupra sa o armă şi, posibil, explozibili, a intrat cu un vehicul forţând porţile aeroportului, sâmbătă seară.
Poliţia a precizat că bărbatul, în vârstă de 35 de ani, se afla împreună cu fiica sa în vârstă de patru ani şi se crede că ar fi avut o dispută pentru custodie.
„Situaţia de luare de ostatici s-a încheiat”, a scris poliţia din Hamburg pe X, fostul Twitter, duminică după-amiază.
„Suspectul a ieşit din maşină împreună cu fiica sa. Bărbatul a fost arestat fără a opune rezistenţă. Copilul pare să fie nevătămat”, a adăugat poliţia.
Potrivit BBC, purtătoarea de cuvânt a poliţiei din Hamburg, Sandra Levgruen, a declarat în urmă cu câteva ore că bărbatul nu a fost de acord cu unele decizii luate de autorităţi în legătură cu acordul de custodie şi a vrut să plece în Turcia cu fetiţa.
Presa locală a relatat că negocierile cu bărbatul au avut loc în limba turcă, prin intermediul unui traducător, dar nu este clar care este legătura sa cu ţara.
Aeroportul, care a fost închis sâmbătă seară, a anunţat că pentru duminică erau programate 286 de zboruri cu aproximativ 34.500 de pasageri. Nu există deocamdată un anunţ privind redeschiderea aeroportului.