VIDEO FOTO Stadiul lucrărilor pe „ciotul” de autostradă care intră în Capitală în zona Pipera-Petricani: „În curând se deschide circulația”
Lucrările pe cei 3 km dinspre strada Popasului până la șoseaua Petricani ai autostrăzii A3 București – Ploiești sunt pe ultima sută de metri, iar Ministerul Transporturilor anunță că în scurt timp va fi deschisă circulația. Potrivit autorităților, constructorul toarnă ultimul strat de asfalt și montează parapete pe tronsonul în construcție. Cei 3 km au fost contractați în urmă cu trei ani pentru aproape 28 milioane de euro, la pachet cu finalizarea nodului de la Moarea Vlăsiei, în timp ce restul de circa 60 de km până la Ploiești au fost deschiși traficului încă din 2012.
„Lucrările sunt aproape finalizate pe tronsonul de la intrarea în Capitală a autostrăzii Bucureşti – Ploieşti (A3). Constructorul toarnă ultimul strat de asfalt, montează parapete, gardul de protecție, consolele de iluminat, amenajează sensul giratoriu de pe strada Gherghiței şi lucrează la amenajarea intersecției Petricani. În curând se deschide circulația”, transmite Ministerul Transporturilor.
În același timp, userul shoppy de pe forumul Metrouușor a publicat un video relevant cu stadiul la zi a lucrărilor pe cei 3 km de autostradă.
Realizarea ultimilor 3 km din A3 spre Capitală a fost contractată în decembrie 2015, cu termen de finalizare noiembrie 2017.
Contractul de proiectare și execuție a fost atribuit Asocierii Asocierii Aktor – EuroContruct Trading 98 pentru 129.180.727,51 lei fără TVA.
Contractul vizează sectorul de autostrada București – Ploiești, km 0+000 (Intersecție Petricani) – km 3+325, Nod Centură București și Nod Moară Vlăsiei.
În iulie 2012 au fost deschiși traficului cei circa 60 de kilometri de autostrada de la Șoseaua de Centură și până la Ploiești, rămânând însă nefinalizati ultimii 6 km spre Capitală și nodurile rutiere.