Meteorologii anunță vreme caldă în weekend. Temperaturi cu şase grade mai mari decât media perioadei
Meteorologii anunță, pentru acest weekend, o vreme caldă și temperaturi cu şase grade mai mari decât media acestei perioade pentru mare parte din țară, maxima ajungând până la 20 de grade Celsius. În București se vor înregistra valori de până la 17 grade Celsius, relatează Mediafax.
“Va fi o vreme asemănătoare cu cea din ultimele zile. În interiorul arcului carpatic va fi mai mult soare. Dimineaţa şi noaptea va fi ceaţă, iar temperaturile vor fi cu mult mai ridicate decât în mod normal pentru această dată. În partea de vest a ţării vor fi până la 18-19 grade Celsius, nu sunt excluse nici valori de 20 de grade. În exteriorul arcului carpatic vor fi atât intervale cu soare, cât şi intervale cu nori, iar pe suprafeţe mici va fi ceaţă”, a declarat Meda Andrei, meteorologul de serviciu din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie.
În zona de munte, va fi, în mare, cer senin. Temperaturile în orele prânzului vor fi cuprinse între 2 şi 12 grade.
“În Capitală, sâmbătă, vor fi mai multe ore cu soare, dar nu este exclus ca dimineaţa şi seara să fie ceaţă. După prânz vor fi 16-17 grade Celsius, o temperatură cu 5-6 grade mai ridicată decât în mod normal pentru această perioadă. Sâmbătă şi duminică dimineaţa va fi o vreme mai răcoroasă cu temperaturi în jur la 2-3 grade Celsius, dar nu e exclus să fie şi 0. (…) Duminică pot să fie mai mulţi nori. Temperatura poate urca la 16 grade” a mai spus meteorologul.
Începutul săptămânii viitoare nu aduce schimbări majore.
“Luni în sud şi în est va fi nebulozitate slabă. Temperaturi în jur de 17-18 grade. În interiorul arcului carpatic va fi mai mult soare şi temperaturi între 12 şi 20 de grade Celsius”, a mai spus Meda Andrei.