Legea offshore a trecut fără mari emoții de Camera Deputaților: Un amendament privind clauza de stabilitate pentru investitori l-a lăsat pe Liviu Dragnea fără majoritate/ Reacția lui Dragnea: PSD nu a avut ce să facă
Legea offshore a fost adoptată miercuri cu mare majoritate de voturi în Camera Deputaților, for decizional, urmând să fie trimisă spre promulgare. În plenul Camerei Deputaților au fost acceptate chiar și amendamente ale PNL, cel mai important fiind cel referitor la faptul că regimul fiscal actual va fi valabil pe întreaga perioadă a acordurilor petroliere aflate în executare. În rest, pe partea de fiscalitate, legea nu a suferit modificări substanțiale față de forma pe care PSD a încercat să o impună în urmă cu trei săptămâni, când a fost retrimisă în comisii. Diferența este că de data aceasta a existat un consens între partide, unele dintre amendamente fiind asumate de toate formațiunile, cu excepția USR.
Chiar dacă PNL a avut amendament important aprobat, a lipsit de la vot. Au mai lipsit cei de la USR și UDMR.
Amendamentul PNL aprobat în plen: „Alin 1 art 18: Titularilor acordurilor petroliere referitoare la perimetrele petroliere offshore, aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a prezentei legi li se aplică pe toată perioada derulării acestora nivelul de redevenţă, cotele procentuale de redevenţă petrolieră, pragurile de producţie brută aferentă acestor cote şi regimul fiscal specific aplicabil activităţii de explorare, dezvoltare şi abandonare, desfăşurate în baza acordurilor existente la data intrării în vigoare a prezentei legi”
Vs.
Forma din raportul prezentat în plen, aprobat marți în comisii: „Art.18. – Titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a prezentei legi beneficiază, pe toată perioada derulării acestora, de nivelul de redevenţă, cotele procentuale de redevenţă petrolieră, pragurile de producţie brută aferente acestor cote existente la data intrării în vigoare a prezentei legi„
UPDATE Interesant este că acest amendament a fost respins inițial marți în comisii, după ce a fost criticat de Daniel Suciu (PSD) care a spus că se opune în numele partidului, însă în plen a fost acceptat cu mare majoritate. Întrebat dacă PSD s-a răzgândit asupra acestuia amendament de marți până miercuri, președintele partidului Liviu Dragnea a spus că „PSD nu a avut ce să facă”.
„Domnul Daniel Suciu a constatat, după luările de poziţie ale PNL, USR, UDMR şi ALDE şi minorităţi, că toate grupurile parlamentare, cu excepţia PSD, au dorit ca acel amendament să fie introdus în lege, în urma acestei constatări, pentru a exista un consens pe această lege foarte importantă. PSD nu a avut ce să facă. Categoric nu este o răzgândire a noastră, doar o constatare că, pe acel amendament, PSD a rămas singurul care nu l-a susţinut (…)PSD nu și-a schimbat opțiunea, PSD a constatat astăzi că este singurul partid care a vrut ca acel amendament să nu fie introdus și în fața unei realități de fapt, nu a făcut decât să ia act„, a spus Dragnea.
Acesta a criticat amendamentul aprobat în plen, susținând că este inutil pentru actualii concesionari și vor fi discriminați investorii care vor încheia pe viitor alte acorduri petroliere de concesiune.
„Argumentele care au fost folosite de cei care au susținut acel amendament sunt că investitorii trebuie să aibă stabilitate pe perioada acordurilor, dar prezenţa acelui amendament, practic, nu aduce nimic în plus în legătură cu stabilitatea. Tot cei care susţineau acest amendament spuneau că dacă vreodată cineva vrea să modifice această legislaţie, investitorii pot da în judecată statul român la curţile de justiţie internaţionale şi de arbitraj, unde au câştig de cauză, la fel de bine pot da statul în judecată şi pe baza acestei legi, pentru că este vorba de nişte prevederi legale în vigoare la momentul în care ei iau decizia de investiţii şi ceilalţi care vor veni. M-am consultat cu mai mulți juristi care au sus ca nu este nevoie, însăși legea este o garanție a stabilității. Oricând poate veni o putere care să modifice orice articol din lege. De asemenea, acel amendament poate să introducă un tratament discriminatoriu pentru alţi investitori care vor participa la alte concesiuni, pentru că, din fericire, pentru noi, în platoul Mării Negre mai sunt şi alte perimetre de concesionat şi de explorat. Acel amendament se referă doar la cei care au acum în execuţie acordurile petroliere şi atunci o să fim în situaţia – noi sau următorul Parlament, când va fi cazul, să vină cu alte legi„, a mai spus Dragnea.
- Alte prevederi la capitolul fiscalitate:
Art.18 alin. 3 Impozitul asupra veniturilor suplimentare offshore prevăzut la alin. (1) se calculează prin aplicarea unuia sau unor procente de calcul, după caz, asupra veniturilor suplimentare obținute din vânzarea gazelor naturale extrase din perimetrele offshore, aşa cum acestea sunt determinate potrivit Anexei nr. 2 care face parte integrantă din prezenta lege, impozit din care se deduce valoarea investiţiilor în segmentul upstream. Impozitul asupra veniturilor suplimentare offshore ține seama de prețul de referință stabilit de ANRM pentru calculul redevențelor. Tranzacțiile desfășurate sub prețul de referință se impozitează la prețul de referință. Procentele de calcul a impozitului se calculează pe baza prețurilor de vânzare a gazelor naturale practicate de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore pe baza grilei de prețuri de mai jos, ajustate anual începand cu 1 ianuarie 2019 cu indicele anual al prețurilor de consum, după cum urmează:
a) 30% din venitul suplimentar pentru preţurile de până la 85 lei/MWh inclusiv;
b) 15% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri mai mari decât 85 lei/MWh și mai mici sau egale cu 100 lei/MWh;
c) 30% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri mai mari decât 100 lei/MWh și mai mici sau egale cu 115 lei/MWh;
d) 35% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri mai mari decât 115 lei/MWh și mai mici sau egale cu 130 lei/MWh;
e) 40% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri mai mari decât 130 lei/MWh și mai mici sau egale cu 145 lei/MWh;
f) 50% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri mai mari decât 145 lei/MWh și mai mici sau egale cu 160 lei/MWh;
g) 55% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri mai mari decât 160
Art.18 alin. 4 Limita maximă a deducerii investiţiilor în segmentul upstream nu poate depăşi 30% din totalul impozitului pe veniturile suplimentare offshore.
Art. 18 alin 8 Sumele datorate de titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetrele offshore ca impozit asupra veniturilor suplimentare se colectează într-un cont special utilizat pentru finanțarea și extinderea rețelelor de distribuție a gazelor naturale și a racordurilor la sistemul national de transport gaze naturale precum și alte investiții stabilite prin hotărâre a Guvernului. Repartizarea sumelor colectate se face prin hotărâre a Guvernului. Colectarea impozitului asupra veniturilor suplimentare se administrează de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, potrivit Legeii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.
Art.18 alin 9 Valoarea cumulată a investiţiilor în segmentul upstream, înregistrate în evidenţa contabilă potrivit reglementărilor legale în vigoare, de la intrarea în vigoare a prezentei legi până în luna pentru care se calculează impozitul asupra veniturilor suplimentare offshore, precum și valoarea investițiilor din programele de lucrări realizate și aprobate de către ANRM în baza acordurilor petroliere, care au fost înregistrate în evidența contabilă până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se diminuează lunar cu valoarea investițiilor în segmentul upstream deduse din impozitul pe veniturile suplimentare offshore. Deducerile se aplică până la atingerea valorii cumulate a investiţiilor în segmentul upstream, aprobate de către ANRM și înregistrate în evidenţa contabilă conform legilor în vigoare.
Art. 20 Prin derogare de la prevederile art. 177 din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare, titularilor de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore, inclusiv filialele acestora şi/sau aparţinând aceluiaşi grup de interes economic, începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, în măsura în care contractează vânzarea de gaze naturale pe piața angro, într-un an calendaristic, au obligaţia să încheie, în anul calendaristic în care livrează gazele naturale, contracte pe pieţele centralizate, transparent, public şi nediscriminatoriu, în conformitate cu reglementările emise de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, denumită în continuare ANRE, pentru vânzarea unei cantităţi minime de gaze naturale care nu poate fi mai mică decât cea reprezentată de o cotă procentuală de 50% din cantitatea de gaze naturale din producția proprie contractate cu livrare în anul calendaristic respectiv, în calitate de vânzător. Cantitatea de gaze naturale contractate pe pieţele centralizate, transparent, public şi nediscriminatoriu, se vinde în baza unei proceduri avizate de ANRE, astfel încât cumpărătorii de gaze naturale să nu poată să fie condiționați de cumpărarea unei cantități minime impuse de către vânzător.
Art.21. Cota procentuală prevăzută la art.20 rămâne nemodificată pe toată durata acordurilor.