Sari direct la conținut

Faze tari: Noua Zeelandă a desemnat un porumbel beţiv pasărea anului 2018. „Este parte din farmecul lui”; O mare a secat din cauza fabricilor de blugi. Ar fi unul dintre cele mai mari dezastre din istorie; Cercetătorii susţin că în mările tropicale locuieşte o vietate nemuritoare

HotNews.ro
Diverse, Foto: Colaj foto
Diverse, Foto: Colaj foto

Cercetătorii susţin că în mările tropicale locuieşte o vietate nemuritoare. Este vorba despre o meduză din specia Turritopsis nutricula, care trăieşte în mările tropicale, capabilă să întinerească la infinit. Meduzele şi procesul lor de inversare a îmbătrânirii sunt acum în atenţia cercetătorilor marini. Această specie reuseşte sa trăiască mereu tânară, datorită unui proces de dezvoltare a celulelor, denumit transdiferenţiere, scrie Rador. Schimbarea rolului celulelor este percepută de regulă de cercetători ca parte a regenerării organelor, citează Descoperă.

BBC: O mare a secat din cauza fabricilor de blugi. Ar fi unul dintre cele mai mari dezastre din istorie. Fabricarea unei perechi de blugi poate necesita şi peste 15.000 de litri de apă, este concluzia unui documentar BBC, efectuat de jurnalista britanică Stacey Dooley. În cadrul documentarului, Stacey Dooley a mai relevat și faptul că în producția bumbacului (cel mai utilizat material din UE) sunt consumate cantități mari de resurse. În plus, este poluat și mediul datorită utilizării de pesticide în procesul de cultivare al bumbacului, potrivit

stirileprotv.ro.

Cum arată cele mai ciudate, penibile sau amuzante momente din RATB. De ceva timp există pagina de Facebook Auzite în RATB, unde sunt adunate cele mai bune replici date de călători și prinse de alți călători. Dincolo de replici, pagina are și un album cu ilustrații deosebite cu situațiile cotidiene din RATB.„Colecționăm o mulțime de «auzite» demne de pus în ramă. Unele ajung să fie ilustrate și le puteți urmări în fiecare miercuri, când un nou episod din webcomic-ul #auziteinRATB va fi sus pe Interneți!”, se arată în descrierea albumului. „Producția” e asigurată de Scc.comics., potrivit Playtech.

Noua Zeelandă a desemnat un porumbel beţiv pasărea anului 2018. „Este parte din farmecul lui”. Noua Zeelandă a încoronat pasărea anului 2018 un porumbel, fiind cunoscut pentru faptul că „bea cam mult, este neîndemânatic şi amuzant”, spun organizatorii. Kereru sau porumbelul zeelandez are o pasiune pentru fructele fermentate, ce conţin desigur alcool. Conform BBC, înseamnă că păsările sunt în mare parte bete, cad deseori din copaci şi sunt neîndemânatice, potrivit Descoperă.

Un avion s-a prăbușit pe o casă în Arizona. Pilotul a murit: ”Baia mea a ajuns în curte!” Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit chiar peste o casă din Arizona. Pilotul a murit, dar este singură victimă. Proprietarul casei, care se relaxa în camera de zi, a scăpat nevătămat. Dar locuința lui necesită reparații radicale. Inițial s-a crezut că în avionul Cessna 240, cu un singur motor, s-ar afla și un pasager, dar informația vehiculată de presă în primele momente nu s-a confirmat, potrivit stirileprotv.ro.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro