UE: Acord al celor 28 pentru TVA redus sau chiar zero pentru publicațiile online
Cele 28 de țări membre ale UE au ajuns marți la un acord pentru a autoriza statele membre să aplice rate de TVA reduse, foarte reduse sau chiar zero pentru publicațiile online, scrie AFP.
A fost nevoie de aproape doi ani pentru ca cele 28 de țări să ajungă la o înțelegere asupra acestei propuneri de directivă formulată de Comisia Europeană în 1 decembrie 2016.
Ideea principală a acestei inițiative, susținută puternic de Germania și de Franța, este alinierea regulilor în materie de TVA pentru publicațiile online (cărți electronice și ziare online) cu echivalentele lor print, într-un moment în care hârtia este din ce în ce mai mult înlocuită de ecrane.
În materie fiscală, este nevoie de unanimitatea celor 28 de țări membre pentru ca o propunere europeană să fie adoptată, ceea ce face mai dificile reformele în domeniu.
Parlamentul European are posibilitatea de a formula un aviz, dar care nu este constrângător.
În 2014, Franța a decis reducerea TVA pentru presa online la 2,1%, în loc de 20%, pentru a susține un model economic încă fragil.
Această măsură, care a iritat Comisia la acel moment, a fost solicitată de site-uri de informații online precum Mediapart.