Veneția, capitala amenzilor pentru turiști – Cât sunt cele mai mari sancțiuni și care este cea mai nouă propunere contra celor care beau seara alcool pe stradă
Veneția are doar 55.000 de locuitori, de trei ori mai puțin decât acum șase decenii, iar autoritățile caută moduri de a reduce numărul de turiști, mai ales că în multe zile sunt mai mulți vizitatori decât localnici. Veneția a instituit o mulțime de amenzi, cele mai mari chiar și de 450 euro. Acum, autoritățile vor să îi amendeze pe turiștii care au pe stradă alcool după ora 19.00, chiar și dacă sticlele sau dozele sunt în pungi. (BBC).
Veneția este unul dintre orașele cu cei mai mulți turiști, iar autoritățile caută moduri de a limita numărul de vizitatori, fiindcă localnicii au tot mai multe probleme, fie că este vorba de chirii mari, aglomerație sau alimente foarte scumpe.
Recent, a fost introdusă o interdicție pentru cei care se așază sau stau întinși pe jos în diverse locuri turistice, cum ar fi treptele catedrale San Marco sau podul Rialto. Amenda maximă este 500 de euro, cea minimă, 50 de euro.
O altă amendă mare, de 450 euro, este pentru cei care înoată sau fac baie în canelele Veneției, în timp ce cu 200 de euro sunt amendate femeile care poartă costum de baie sau umblă topless în oraș, dar și bărbații care stau în slip sau/și la bustul gol.
Cei care aruncă lucruri sau resturi de mâncare riscă amenzi între 50 și 200 de euro, la fel fiind sancționați și cei care hrănesc porumbeii.
Cei prinși că merg cu bicicleta prin oraș pot fi amendați cu 100 de euro.
Acum, cea mai nouă interdicție propusă ține de turiștii care beau pe stradă, ținta fiind vizitatorii care își cumpără băutură după ora 19.00 pentru a consuma pe stradă. Ar putea fi amendați și cei care au sticle sau doze nedesfăcute ținute în pungi..
Marco Agostini, comandantul poliției din Veneția, a explicat faptul că nu vor fi luați în vizor oamenii care pleacă din supermarket cu alcool în plasă. Măsura este gândită pentru momentele în care ”cineva se îmbată pe stradă și mai are trei sticle de bere în plasă”.
În Veneția locuiesc 55.000 de oameni, de peste trei ori mai puțini decât în 1951 când populația era de 175.000 de locuitori. Populația este mult mai mică și decât în a doua parte a secolului XVI, în perioada de maximă prosperitate a Republicii Venețiene, când în oraș locuiau peste 170.000 de oameni.