Statistici oficiale: 40.576 de imobile au fost vândute la nivel național în luna august, cele mai multe în București, Ilfov și Timiș
40.576 de imobile au fost vândute, în luna august din acest an, la nivelul întregii țări, numărul caselor, terenurilor și apartamentelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare fiind cu 16.410 mai mic față de luna similară a anului trecut, a anunțat vineri Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate, în luna august 2018, în București – 6.381, Ilfov – 2.495 și Timiș – 2.432. Județele cu cele mai puține imobile vândute în aceeași perioadă sunt Caraș-Severin – 290, Gorj – 157 și Olt – 138.
Numărul ipotecilor, la nivel național, în luna august 2018, a fost de 20.398, cu 2.250 mai mic față de luna august 2017. Cele mai multe operațiuni de acest gen au fost înregistrate, luna trecută, în București – 4.756, Cluj – 1.512 și Ilfov – 1.299. La polul opus, se află județele Caraș Severin – 71, Gorj – 64 și Sălaj – 60.
Județele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole în cea de-a opta lună din 2018 sunt Galați – 549, Timiș – 539 și Dolj – 363.
Mai multe informații sunt disponibile pe pagina web a Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, www.ancpi.ro, la secțiunea Statistici.