Renault – Nissan va pune sistemul Android pe mașinile sale, mișcarea urmând să influnțeze puternic industria
Alianța Renault – Nissan-Mitsubishi, care vinde anual 10,6 milioane de mașini și vrea să ajungă la 14 milioane, a anunțat că va pune pe mașinile sale sistemul de operare Android, astfel că utilizatorii vor putea folosi Google Maps sau asistentul vocal Google, toate urmând a fi integrate în sistemul multimedia al vehiculului. Anunțul este important fiindcă este vorba de grupul auto care vinde cele mai multe mașini și un precedent s-a stabilit.
Rezultatele parteneriatului tehnologic se vor vedea din 2021 când sistemul Android va începe să fie integrat pe mașinile mărcilor din alianță.
Vor putea fi folosite servicii populare precum Google Maps, Google Assistant și Google Play Store, utilizatorii putând controla prin voce diverse sisteme ale mașinii, cu ajutorul asistentului Google, atât de des folosit pe smartphone-uri.
O serie de modele ale alianței vor utiliza sistemul Android, însă fiecare brand în parte va avea libertatea de a crea o interfață specială sau alte elemente de diferențiere față de platforma comună de Android.
Noile sisteme de infotainment vor putea fi integrate cu cele de diagnosticare de la distanță și cu cele care vor permite update-uri de tip over-the-air, oferite prin serviciile proprii de cloud ale alianței.
Nu foarte mulți producători mari au anunțat că vor folosi Android, un exemplu fiind Volvo. În general marii producători auto nu au vrut să cedeze un capitol atât de important marilor companii de tehnologie, însă folosirea unui sistem consacrat precum Android ar trebui să facă mai ușoară actualizarea de soft și să permită instalarea rapidă de aplicații. În plus, clienții cunosc bine sistemul Android care a ajuns la 85% din piața smartphone-urilor.
Ford a anunțat că va pune asistentul Amazon Alexa pe mașini, același plan fiind și la marca Seat. Marilor companii de tehnologie le convine de minune că sistemele le sunt adoptate pe scarp largă, fiindcă userii vor petrece mai mult timp pe aplicațiile lor.