Sari direct la conținut

Tudose despre scrisoarea liderilor PSD care îl contestă pe Dragnea: Unii susțin că nu există. Ați semnat declarația de independență a SUA? Ea există totuși

HotNews.ro
, Foto:
, Foto:

Scrisoarea în care lideri de organizații ai PSD îi cer lui Liviu Dragnea să convoace un Comitet Executiv și să facă un pas înapoi există, susține deputatul PSD, Mihai Tudose, care spune, însă, că el nu a semnat documentul. Declarația fostului premier PSD apare în contextul în care mai mulți social-democrați au declarat public că nu au văzut și că nu există o scrisoare care să-l conteste pe președintele PSD.

„Unii susțin că nu există, că nu au vazut-o. Dumneavoastră ați semnat declarația de independență a SUA? Nu. Ea există totuși”, a declarat Tudose la insistențele presei.

La insistențele presei, Tudose a spus că nu a semnat scrisoarea care cere demisia lui Liviu Dragnea.

Săptămâna trecută Hotnews.ro a relatat că 28 de lideri de organizații CEx au semnat o scrisoare prin care îi cer lui Liviu Dragnea să facă un pas în spate și să se retragă din fruntea partidului. Potrivit surselor Hotnews.ro iniţiatorii scrisorii sunt Paul Stănescu, Niculae Bădălău și Mihai Tudose. De altfel, cei trei reprezintă în prezent opoziția internă din PSD care încearcă să strângă cât mai mulți susținători.

Totodată, mai multi pesediști apropiați de Liviu Dragnea au ieșit la contra atac și au declarat public că scrisoarea celor peste 20 de lideri PSD nu ar exista, motiv pentru care ea nici nu a apărut în spațiul public.

„E o petardă. Nu a văzut-o nimeni. E o bazaconie. E ceva ce nu a văzut nimeni. Orice document apare, orice sursă, din 28 de organizații, ar fi trimis-o presei”, a declarat deputatul PSD, Valeriu Steriu, la Antena 3.

„Nimeni nu a auzit ca președintele să fi comandat o ședință largă cu șefii județeni, președinți și le supui la vot să îți dea un mandat pentru ceva. Nu poți pe persoană fizică în PSD să vii să ceri ceva. Adversarii noștri încearcă din ce în ce mai prost să butoneze oamenii, că altă explicație nu avem”, a afirmat și Codrin Ștefănescu, la Antena 3.

În momentul de față, 16 organizații județene și-au exprimat susținerea față de tabăra Stănescu-Bădălău-Tudose și vor să-i ceară lui Dragnea să facă un pas în spate din funcțiile pe care le deține, în special cea de lider PSD dar și cea de președinte al Camerei Deputaților. Aceștia vor să-i retragă sprijinul politic lui Liviu Dragnea iar deciziile în partid să fie luate printr-o decizie colectivă.

De precizat este că în tabăra celor care vor să-i ceară lui Dragnea să facă un pas în spate au fost cooptați trei lideri județeni importanți: Dumitru Buzatu, liderul PSD Vaslui, Adrian Țuțuianu, liderul PSD Dâmbovița și Horia Nasra, liderul PSD Cluj.

Organizațiile județene care vor retragerea lui Dragnea sunt: Olt, Argeș, Giurgiu, Brăila, Ilfov, Dâmbovița, Bistrița, Prahova, Vrancea, Vaslui, Buzău, Constanţa, Cluj, Caraş Severin, Timiș, București și trei organizații de sector, iar cea mai recent cooptată este organizația Cluj.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro