Arbitrul telecom obligă RCS&RDS să reducă tarifele de acces la infrastructura subterană de fibră optică dezvoltată în Oradea / O decizie similară se pregătește și în cazul rețelei Netcity din București
RCS&RDS, operator de comunicații controlat de miliardarul orădean Zoltan Teszari, va trebui să-și reducă tarifele, pe care le percepe în prezent în Oradea, pentru a permite altor operatori accesul la infrastructura subterană de fibră optică dezvoltată în acest municipiu, potrivit unei decizii adoptate marți de arbitrul telecom (ANCOM). Autoritatea pregătește o decizie similară și în cazul rețelei subterane de fibră optică Netcity din București, după cum au declarat, în luna iulie din acest an, pentru HotNews.ro, oficialii arbitrului telecom.
ANCOM a dezbătut și adoptat împreună cu industria, în cadrul ședinței Consiliului Consultativ de astăzi, decizia care stabilește condițiile tehnice și economice în care se va realiza accesul furnizorilor de rețele publice de comunicații electronice la infrastructura fizică realizată de către RCS&RDS în municipiul Oradea. Decizia va intra în vigoare imediat după ce va fi comunicată oficial către RCS&RDS.
Condițiile tehnice și economice de acces la infrastructura RCS&RDS
Având în vedere că infrastructura executată de RCS&RDS în municipiul Oradea este realizată cu sprijinul și participarea administrației publice locale, condiţiile tehnice şi economice în care se realizează accesul la această infrastructură se supun aprobării sau, după caz, sunt stabilite și impuse de către ANCOM.
Astfel, RCS&RDS are obligația să acorde accesul la infrastructură tuturor furnizorilor care solicită, cu respectarea condițiilor stabilite de autoritatea de reglementare. Condițiile stabilite de ANCOM se aplică și în favoarea furnizorilor care deja beneficiază de acces la infrastructura RCS&RDS. Autoritatea a stabilit condițiile de acces cu respectarea principiilor nediscriminării, proporţionalităţii şi obiectivităţii.
Tarife reduse
Tarifele actuale de acces la canalizatia RCS-RDS din Oradea
Foto: Digi Communications
Decizia Autorității prevede că tarifele practicate de RCS&RDS nu vor depăşi 84,1 de euro/km/lună pentru serviciul de închiriere tubetă magistrală pentru fibră optică, 1 euro/buc/lună pentru serviciul de închiriere branșamente pentru fibră optică, 2,56 euro/0,014mc/lună pentru serviciul de închiriere spațiu cameră/cameretă și 13 euro/oră/locație pentru serviciul de asistență tehnică. În cazul instalării unor cabluri de cupru, tarifele pentru primele două servicii se ajustează în mod proporțional cu secțiunea acestor cabluri. Tarifele maximale nu includ TVA.
La solicitarea HotNews.ro de a preciza ce tarife percepea anterior RCS&RDS, reprezentanții ANCOM au transmis către HotNews.ro contractul în vigoare al RCS&RDS cu tarifele de acces la canalizația din Oradea (aferente anului 2015), tarife care sunt mai mari decât cele impuse prin decizia adoptată astăzi. (vezi linkul de pe site-ul Digi Communications și imaginea alăturată).
Obligațiile RCS&RDS
RCS&RDS va avea obligația să publice, pe pagina de internet proprie, o ofertă de referință pentru accesul la infrastructură, care să cuprindă toate informațiile esențiale despre infrastructură, precum și un contract standard de acces. Atât oferta de referință cât și contractul standard de acces trebuie să respecte condițiile pe care ANCOM le-a stabilit. Compania are la dispoziție un termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei ANCOM pentru a pune în acord contractele în vigoare cu dispozițiile deciziei.
La solicitarea Autorității, RCS&RDS are obligația să modifice oferta de referință, contractul standard de acces sau cererea de acces la infrastructură pentru a fi în conformitate cu dispozițiile deciziei. De asemenea, operatorul trebuie să asigure un punct de contact pentru gestionarea cererilor de acces la infrastructură și pentru a răspunde solicitărilor de informații în acest sens venite din partea furnizorilor interesați.
Pentru a asigura transparența gestionării rețelei de infrastructură, RCS&RDS va publica evidența actualizată cu privire la spațiul liber disponibil al elementelor de infrastructură.
O altă obligație se referă la asigurarea unor timpi de răspuns și de remediere a deranjamentelor la infrastructură, în funcție de tipul de disfuncționalitate înregistrat de rețeaua de infrastructură. În cazul nerespectării indicatorilor privind timpul de remediere a deranjamentelor, RCS&RDS va trebui să acorde furnizorului afectat o despăgubire calculată în funcție de valoarea facturii lunare datorate de furnizor pentru utilizarea elementelor de infrastructură.
RCS&RDS are obligația să redistribuie trimestrial cheltuielile efective cu redevența în funcție de venit datorată municipiului Oradea, luând în calcul veniturile obținute de la beneficiarii de acces, precum și veniturile ipotetice obținute ca urmare a prestării serviciilor de acces la infrastructură pentru rețeaua proprie instalată.
Arbitrul telecom pregătește o decizie similară și în cazul accesului la rețeaua subtarană de fibră optică Netcity din București
O decizie similară de reglementare a tarifelor și condițiilor de acces este pregătită în prezent și în cazul rețelei subterane de fibră optică Netcity din București.
Consiliul General al Municipiului București a aprobat în luna iulie din acest an indicatorii tehnico-economici aferenți studiului de fezabilitate pentru etapa a II-a de investiții în rețeaua subterană de fibră optică NetCity. Extinderea rețelei a fost mult întârziată după ce arbitrul telecom (ANCOM) a emis un aviz în care a cerut eliminarea tarifelor discriminatorii de acces la rețea, aviz care a fost contestat în instanță de Primăria București și Netcity Telecom. Contactați de HotNews.ro, oficialii ANCOM au precizat atunci că în următoarele două luni vor emite o decizie obligatorie care să înlăture condițiile discriminatorii de acces la această rețea.
- „În prezent ne aflăm în situația în care un aviz emis de ANCOM în temeiul Legii nr. 154/2012 nu a fost implementat.
- În acest context, actualul cadru legislativ în vigoare, respectiv Legea nr. 159/2016, conferă ANCOM dreptul de a impune prin decizie obligatorie pentru dezvoltatorul proiectului Netcity condițiile tehnice și economice în care să se realizeze accesul furnizorilor la această infrastructură.
- În acest moment, ANCOM se află în proces de evaluare a tuturor aspectelor complexe din punct de vedere tehnic, economic și juridic pe care le ridică proiectul Netcity, în vederea unei fundamentări solide a viitoarei decizii ce va fi impusă dezvoltatorului acestui proiect. (..)
- Legea nu prevede un termen pentru emiterea deciziei președintelui ANCOM. Procesul de evaluare este în faza finală și putem estima că decizia obligatorie va fi emisă în următoarele două luni. Având însă în vedere că această decizie va reprezenta un act administrativ individual cu forță juridică obligatorie, emiterea ei se va face doar după o fundamentare riguroasă a măsurilor care vor fi impuse în sarcina celor care implementează proiectul „Netcity”.”, se arată în răspunsul transmis HotNews.ro în data de 30 iulie 2018 de către Arbitrul telecom.
Pentru detalii citește: VIDEO Undă verde de la Primăria București pentru o nouă etapă de dezvoltare a rețelei subterane de fibră optică NetCity / Arbitrul telecom vrea să impună, în următoarele două luni, reducerea tarifelor de acces