Sari direct la conținut

Situația dotării cu case de marcat electronice pe total operatori economici: Sub 4% dintre aparate au fost înlocuite, până la jumătatea lunii august

HotNews.ro
ANAF, Foto: ANAF
ANAF, Foto: ANAF

În România sunt 168.000 de operatori care utilizează case de marcat. Ministerul Finanțelor Publice a anunțat, în expunerea de motive a unui proiect de Hotărâre, situația dotării cu aparate, la jumătatea lunii august. Numai că, din cifrele prezentate, situația nu este bună. Practic, Finanțele au arătat că operatorii economici mari și mijlocii utilizează circa 100.000 de astfel de dispozitive, lucru adevărat, iar umărul de case de marcat înlocuite era de 28.986, la jumătatea lunii. Aici sunt incluse și cele alte micilor contribuabili. În realitate, însă, conform datelor ANAF transmise la solicitarea HotNews.ro, în România sunt aproximativ 800.000 de case de marcat, dintre care 700.000 la contribuabilii mici.

Cu alte cuvinte, doar 3,6% din numărul total de case de marcat cu jurnal electronic au fost înlocuite până la jumătatea lunii august. Este adevărat că pentru contribuabilii mari și medii termenul este de 1 septembrie, adică sâmbătă. Cei mici mai au timp pentru înlocuire până la 1 noiembrie. Din discuțiile cu firmele care vând astfel de aparate a reieșit că foarte puțini dintre cei mici apelează la înlocuirea dispozitivelor, majoritatea vânzărilor fiind, în acest moment, doar către business-urile nou deschise.

Citește și: Micii comercianți nu se înghesuie la achiziția caselor de marcat cu jurnal electronic. Cât costă un astfel de aparat și serviciile aferente

La data de 17.08.2018, conform MFP, situația principalelor procese este următoarea:

  • Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare în Informatică (ICI București) Bucureşti a emis 26 de avize tehnice favorabile pentru un număr de 12 operatori economici
  • în baza avizelor eliberate de ICI București, Ministerul Finanțelor Publice a emis 24 autorizaţii de distribuţie pentru toţi operatorii economici care au depus documentaţia prevăzută de lege,
  • ANAF a emis 31.913 certificate de atribuire a numărului unic de înregistrare pentru 44.327 aparate de marcat,
  • La nivel național au fost instalate 28.986 aparate de marcat dotate cu jurnal electronic.

Potrivit MFP, la această dată, procesul de implementare a aparatelor de marcat dotate cu jurnal electronic este în plină desfășurare. De asemenea, Finanțele constată faptul că există premise ca cel puţin pentru anumite categorii de operatorii economici, dotarea cu aparate de marcat să nu fie finalizată până la 1 septembrie 2018.

Cum va proceda Fiscul, conform MFP

Organele de control competente din cadrul ANAF și MAI pot analiza, cu ocazia controlului, situația de fapt a comerciantului și pot constata, de la caz la caz, cel puțin următoarele situații și pot proceda în consecință astfel:

a) este dotat cu aparat de marcat cu jurnal electronic, situație în care organul de control nu aplică sancțiuni,

b) este dotat cu aparat de marcat cu jurnal electronic, dar acesta nu este fiscalizat și instalat, situație în care organul de control aplică avertismentul și stabilește un termen de instalare foarte scurt,

c) nu este dotat cu aparat de marcat cu jurnal electronic, dar există pe piață aparate corespunzătoare activității acestuia, situație în care organul de control aplică avertismentul și stabilește un termen scurt de dotare,

d) nu este dotat cu aparat de marcat cu jurnal electronic, dar există pe piață aparate și a făcut comandă la distribuitorul autorizat, situație în care organul de control aplică avertismentul și stabilește un termen de dotare și fiscalizare scurt,

e) nu este dotat cu aparat de marcat cu jurnal electronic și nu există pe piață aparate de marcat cu jurnal electronic dedicate activității sale, situație în care organul de control aplică avertismentul și stabilește în planul de remediere un termen mai lung de dotare (exemplu: 90 de zile).

  • nu se vor aplica nici sancțiunile contravenționale complementare prevăzute la art. 11 alin. (1) lit. f) pct. (i) și (ii) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999, care de altfel nu ar fi echitabile, neexistând o vinovăţie directă şi exclusivă a contribuabilului.
  • din conținutul faptei prevăzute la art. 10 lit. cc) din OUG nr. 28/1999, reiese că această contravenție se aplică doar pe perioada de implementare a aparatelor de marcat dotate cu jurnal electronic, astfel în situația în care organele de control constată că un operator economic nu a fost dotat niciodată cu aparat de marcat, ceea ce reprezintă o altă faptă (art. 10 lit. e) din OUG nr. 28/1999 – neîndeplinirea obligaţiei operatorilor economici de a se dota cu aparate de marcat electronice fiscale, achiziţionate numai de la distribuitori autorizaţi sau unităţi acreditate pentru comercializare, conform prevederilor ordonanţei de urgenţă), acestea pot aplica sancțiunile corespunzătoare acestei fapte
  • se asigură aplicarea unui tratament echitabil contribuabilului în raport cu comportamentul acestuia, dar și cu situația de fapt obiectivă.
Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro