Sari direct la conținut

Facebook a restabilit accesul unei companiei suspectate de prelucrare ilegală a datelor  

HotNews.ro
Facebook, Foto: www.shopcatalog.com
Facebook, Foto: www.shopcatalog.com

O firmă de date suspendată de Facebook luna trecută, ca parte a unei anchete asupra modului în care a gestionat datele utilizatorilor, este acum permisă din nou pe platformă, potrivitCNN.

În luna iulie, Facebook a suspendat Crimson Hexagon, în urma acuzațiilor privind contractele guvernamentale ale companiei. Wall Street Journal a raportat că Crimson Hexagon a încheiat contracte de analiză a datelor publice Facebook pentru mai multe agenții guvernamentale americane și organizații nonprofit necunoscute rusești.

„Nu permitem dezvoltatorilor să construiască instrumente de supraveghere utilizând informații de pe Facebook sau Instagram”, a spus un purtător de cuvânt Facebook la acea dată.

Într-o postare publică, Crimson Hexagon a declarat că accesul la datele Facebook și Instagram a fost restabilit „după câteva săptămâni de discuții constructive și schimb de informații cu Facebook”.

„Din cunoștințele noastre, niciun client guvernamental nu a folosit platforma Crimson Hexagon pentru supravegherea vreunei persoane sau unui grup”, a adăugat compania.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro