Randamentul dividendului Romgaz ar putea fi de 8,6%, pentru 2018, dacă se distribuie 90% din profit
Randamentul potenţial al dividendului Romgaz (SNG) s-ar putea situa la 4,8%, în varianta unei distribuţii a profitului de 50%, respectiv la 8,6%, în situaţia unei distribuţii de 90% (cum a fost cazul pentru profitul realizat în 2017), se arată într-o analiză a Tradeville pe baza bugetul rectificat aferent anului 2018, anunţat recent de companie şi care urmează să fie aprobat în AGA din 23 august.
„Profitul anticipat de Romgaz (SNG) pentru anul în curs este de 1,12 miliarde lei, înregistrând o scădere substanţială de 14,62% față de cel estimat iniţial, pe fondul creşterii veniturilor cu aproape 4%, ȋn timp ce cheltuielile au avut un avans de 14%”, informează brokerul.
Față de Bugetul de Venituri și Cheltuieli (BVC) aprobat initial pe 2018, în propunerea de BVC rectificat pe 2018 veniturile sunt estimate la 4.77 miliarde lei, în crestere cu 3,93% față de BVC inițial, evoluția fiind determinată de cererii pozitivă, dar și de creșterea prețului.
„În ceea ce privește cheltuielile totale, acestea sunt estimate la 3,4 miliarde lei, în creștere cu 14,04% față de BVC aprobat inițial pe 2018. Evoluția acestora este determinată în principal de creșterea cheltuielilor cu bunuri și servicii cu 68,85%, la 780,7 milioane lei, ca urmare a depasirii cantitatilor de gaze naturale achiziționate din import în T1 2018, de creșterea cheltuielilor cu transportul și de semnarea unor noi contracte de prospecțiuni seismice și investigații geologice, concomitent cu creșterea cheltuielilor cu impozite, taxe și vărsăminte asimilate cu 18.89%, la 893.7 milioane lei, față de BVC aprobat inițial pe 2018”, menționează sursa citată.
Utilizând profitul bugetat rectificat de 1,123 miliarde lei, capitalizarea din 20 iulie (prețul de închidere de 31,10) și aplicarea unei rate de distribuție a dividendelor de 90%, Tradeville arată că randamentul dividendului ar fi estimat la 8,64%, iar în situația unei rate de distribuție a dividendelor de 50%, acesta ar fi estimat la 4,80%.