Sari direct la conținut

Cum se explică faptul că România are depozitele de gaze pline în proporție de peste 100%

HotNews.ro

​Faptul că România un grad de umplere a depozitelor de gaze de 102% nu înseamnă că gazele dau pe afară. Este vorba despre o rezervă tehnică de gaze, la fel ca la rezervoarele de carburant de la mașină. „Umplem până la bușon”, a explicat, plastic, ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

„Este rezerva tehnică, este supraplinul, ca atunci când facem plinul la mașină și umplem până la vârf, până la bușon”, a spus Burduja, în cadrul conferinței „Focus Energetic”.

Avem stocuri de gaze de 3,24 miliarde de metri cubi și suntem la un grad de umplere de 102%.

În acest moment, datele Gas Infrastructure Europe arată că alte două state europene au un grad de umplere de peste 100%. Este vorba despre Portugalia – 106% și Spania – 100,41%.

La nivelul UE, gradul de umplere a depozitelor este de 98,71%.

Pentru România, gradul de umplere reprezintă un record absolut, cu 334 milioane metri cubi în plus decât anul trecut.

Burduja a mai spus că rezervele de cărbune și gradul de umplere a lacurilor sunt de asemenea mai mari decât în alți ani.

„Aceasta înseamnă că într-o iarnă moderată, România va trece fără probleme peste iarnă și nu va apela la importuri. Ne putem acoperi consumul din producția internă și din ceea ce avem stocat. Putem răspunde și solicitărilor fraților noștri de peste Prut”, a susținut ministrul.

România poate importa gaze din Azerbaidjan și LNG din Grecia

În caz de necesitate, Romgaz poate aduce gaze din Azerbaidjan, în baza contractului pe care îl are cu compania națională din statul caspic, SOCAR.

„Chiar într-o iarnă grea, putem importa până la un miliard de metri cubi de gaze azere până la primăvară și dacă va fi nevoie vom negocia cu azerii o eventuală prelungire pentru iarna următoare. Putem aduce și LNG (gaz natural lichefiat – n.r.) de la Alexadropolis. Asta înseamnă să ai securitate energetică, să ai diversitate de surse”, a mai spus Burduja.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro