Ștefan Stavrositu este noul director național de vânzări al Groupama Asigurări
Groupama Asigurări, unul dintre liderii pieţei locale de asigurări, a anunțat marți numirea lui Ștefan Stavrositu în poziția de director național de vânzări. Acesta are o experiență de 20 de ani în asigurări, coordonând anterior activitățile de vânzări ale Eurolife și NN Asigurări de Viață, potrivit profilului său de LinkedIn. Din noua poziție, Ștefan Stavrositu va dezvolta și coordona activitatea de vânzări a Groupama prin rețea proprie, brokeri, leasing și parteneriate strategice.
- „Numirea lui Ștefan vine în completarea unei expertize și viziuni deja puternice pe zona asigurărilor non-viață. Am convingerea că dimensiunea sa internațională, alături de experiența sa în zona asigurărilor de viață, va completa echipa noastră de management și va contribui la dezvoltarea asigurărilor de persoane, pentru noi un obiectiv important.”, a declarat François Coste, CEO Groupama Asigurări.
Ștefan Stavrositu, cu o experiență de 20 de ani în asigurări, este licențiat în International Business & Economics la Academia de Studii Economice din București. De asemenea, este certificat în Sales & Marketing Management în cadrul The Institute of Sales & Marketing Management (ISMM) și în Business Management la CODECS.
Ștefan Stavrositu va prelua această poziție de la Julien Ramillion, care, după patru ani în cadrul Groupama România, se va îndrepta către o altă poziție la nivelul grupului Groupama.
Groupama Asigurări furnizează servicii de asigurare pentru peste 1,1 milioane de clienţi individuali şi peste 80.000 de companii și este parte a unui grup internaţional de asigurări şi servicii financiare, mutualist si cu o istorie de peste 100 de ani, cu 32.600 de angajaţi deservind peste 13 milioane de clienţi la nivel global.