Cardul european de sănătate va fi valid și după Brexit?
În perioada de tranziție post-brexit toți cetățenii vor avea exact aceleași drepturi și garanții ca înainte, deci vor putea sa-și utilizeze și cardul european de sănătate, potrivitBBC.
În intervalul 29 martie 2019- 31 decembrie 2020 toată legislația UE va continua să se aplice în Marea Britanie. Ceea ce se întâmplă după perioada de tranziție, începând cu 2021, încă nu este clar deoarece se va decide în urma negocierilor.
În Cartea Albă Brexit, publicată la 12 iulie 2018, guvernul britanic a declarat că dorește ca „resortisanții din Regatul Unit și UE să poată continua să utilizeze cardul de sănătate pentru a primi îngrijiri medicale dacă au nevoie în timpul vacanței”.
În prezent, există aproximativ un milion de cetățeni britanici care trăiesc deja în străinătate în Uniunea Europeană care sunt eligibili pentru aceeași asistență medicală ca și cetățenii țării UE în care trăiesc. Totodată, ei pot să beneficieze de sistemul lor de protecție sănătate atunci când călătoresc într-o altă țară din UE, precum și Elveția, Norvegia, Islanda și Lichtenstein, pentru asistență medicală de urgență.