Sari direct la conținut

Record de întârzieri ale zborurilor din România, în primul semestru. Zeci de mii de pasageri au fost afectați

HotNews.ro
Decolare avion, Foto: Hotnews
Decolare avion, Foto: Hotnews

Primele șase luni ale anului au înregistrat un număr record de întârzieri ale zborurilor din România, 505 curse aeriene decolând la mai mult de trei ore față de timpul inițial de zbor, acest lucru afectând 50.000 de pasageri, informează AirHelp, companie specializată în obţinerea de compensaţii pentru zboruri întârziate, anulate sau suprarezervate.

  • Numărul zborurilor întârziate s-a dublat în primul semestru al acestui an
  • Conform sursei citate, cele mai multe întârzieri au fost la companiile Tarom, Ryanair și Blue Air
  • În ceea ce privește zborurile anulate, topul este dominat de Wizz Air, Tarom și Lufthansa
  • Pasagerii pot aplica retroactiv pentru despăgubiri în termen de trei ani după momentul zborului afectat și pot primi compensații în valoare de până la 600 de euro, fiind un drept garantat de UE

În perioada ianuarie – iunie 2017, numărul curselor întârziate a fost 213, iar pasagerii afectați erau în număr 17.987. Dacă pasagerii care au întâmpinat astfel de probleme în 2018 ar aplica pentru despăgubiri, suma ce ar trebui să le fie returnată de către companiile aeriene ar depăși 15,54 milioane de euro.

Spre comparație, anul trecut, aceasta s-ar fi ridicat doar la 5 milioane de euro, arată datele AirHelp.

În perioada ianuarie-iunie 2018, din cele aproape 34.000 de zboruri efectuate, 6.205 curse au înregistrat întârzieri între 15 și 180 de minute, iar 218 zboruri au fost anulate. Punctualitatea curselor a fost de 80%, iar cea mai aglomerată zi pe aeroporturile din România a fost 14 mai.

“Cele mai multe întârzieri în perioada ianuarie-iunie 2018 au fost înregistrate de companiile Tarom, Ryanair și Blue Air, iar cele mai multe curse au fost anulate de Wizz Air, Tarom și Lufthansa. În primul semestru al anului, cursele charter au decolat și aterizat la timp, cu câteva excepții către Spania, Tenerife și Mallorca, unde au fost înregistrate întârzieri de maximum jumătate de oră”, informează compania.

Motivele zborurilor întârziate

Reprezentanții AirHelp spun că numărul mare de turiști, scumpirea biletelor de avion din cauza creșterii prețului carburantului, numărul insuficient de piloți, grevele și traficul ridicat în aeroporturi au generat creșterea numărului de zboruri întârziate la nivel global.

În primele 6 luni ale anului, se estimează că aproximativ 4,5 milioane de pasageri (comparativ cu 3,2 milioane pasageri în semestrul întâi din 2017) au fost afectați de anulări, întârzieri și suprarezervări ale zborurilor, în timp ce valoarea eligibilă a despăgubirilor se apropie de 2 miliarde de euro.

”Companiile aeriene, inclusiv American Airlines, Delta sau United Airlines, au anuntat deja pasagerii să se pregătească pentru o scumpire a biletelor de avion ca urmare a creșterii prețului pentru carburanți. Numărul redus de piloți a dus la foarte multe întârzieri și anulări de curse, iar sindicatele piloților din întreaga lume protestează împotriva programului extrem de încărcat de zbor. Boeing estimează că piața are nevoie, în următorii 20 de ani, de încă 637.000 de piloți. Nu în ultimul rând, fenomenul ”supraturismului” provoacă capacitățile aeroporturilor din întreaga lume”, spune Ștefan Radu, country manager AirHelp România.

El susține că pasagerii trebuie să conștientizeze că obținerea de compensații pentru zboruri afectate este un drept garantat de Uniunea Europeană.

Din acest an, zborurile întârziate sau anulate din cauza grevelor spontane ale piloților și însoțitorilor de zbor sau personalului de pe aeroporturi se încadrează automat în dreptul la compensanții. Pasagerii pot aplica retroactiv pentru despăgubiri în termen de trei ani după momentul zborului afectat și pot primi compensații în valoare de până la 600 de euro.

Citește și:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro