Sari direct la conținut

Allianz-Țiriac Asigurări va prelua protecția imobilelor a peste 4.000 de clienți ai Astra Asigurări, societate în faliment

HotNews.ro
Virgil Soncutean, CEO Allianz-Tiriac Asigurari, Foto: Allianz-Tiriac Asigurari
Virgil Soncutean, CEO Allianz-Tiriac Asigurari, Foto: Allianz-Tiriac Asigurari

Allianz-Țiriac Asigurări a anunțat marți semnarea acordului de preluare a portofoliului de asigurări de bunuri persoane fizice bancassurance Astra, cesionate în favoarea Raiffeisen Bank şi Piraeus Bank, acoperite până în prezent de compania Astra, societate aflată în procedura de faliment. Protocolul de transfer a fost semnat săptămâna trecută de către Astra, prin lichidatorul judiciar KPMG Restructuring SPRL, iar finalizarea achiziției este supusă aprobărilor legale din partea autorităților competente.

  • „Suntem bucuroşi că Allianz -Ţiriac va prelua protecţia imobilelor a peste 4.000 de clienţi cu poliţe cesionate în favoarea bancilor Raiffeisen Bank şi Piraeus Bank. Ne-am asigurat că, din perspectiva clientului, procesul de transfer va fi extrem de simplu, condiţiile de asigurare şi acoperirile rămânând aceleaşi. Dorim să ne dezvoltăm şi în zona de bancassurance şi să devenim un partener de încredere pentru persoanele fizice care optează pentru produse bancare şi doresc să asocieze acestui demers un plus de siguranţă financiară pentru ei şi cei dragi.”, a declarat Virgil Şoncutean, CEO Allianz-Ţiriac Asigurări.

Asigurătorul mai precizează că pentru comunicarea detaliilor privind transferul portofoliului către Allianz-Ţiriac şi preluarea protecţiei bunurilor cesionate, clienţii vor primi scrisori de informare din partea Allianz-Ţiriac.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro