Galați: Trei restaurante din mall, închise, după ce inspectorii OPC au găsit gândaci în bucătării
Aproape toate restaurantele din mall-ul din Galați, unde au fost filmați gândaci în mâncare, au probleme, trei dintre ele fiind închise după ce au fost găsite insecte în zona unde se prepară mâncarea, transmite Mediafax.
După ce au dispus închiderea unui restaurant deoarece în interior fuseseră găsiți gândaci, inspectorii de la Protecția Consumatorului au extins controalele, astfel că au sesizat că 11 din cele 12 restaurante și fast food-uri au probleme, trei fiind închise.
„S-au găsit abateri la 11 dintre cei 12 operatori economici verificați, urmând să se încheie documentele de constatare a contravenției prin care se vor aplica două avertismente și nouă amenzi în valoare totală de 37.000 lei. Se vor dispune trei măsuri de oprire temporară a prestării serviciilor de alimentație publică (una s-a dispus deja) și oprirea definitivă a utilizării la prepararea mâncarurilor a 67 kg de alimente”, se arată într-un comunicat de presă al CJPC Galați.
Concret, în trei unități au fost găsiți gândaci în spațiile unde se prepară mâncarea, iar 67 kilograme de alimente (legume, fructe, sosuri, diverse sortimente de carne și preparate din carne, brânzeturi) au fost oprite definitiv de la utilizare deoarece nu aveau etichete din care să reiasă termenul de valabilitate, ingredientele și denumirea produsului.
Reprezentanții restaurantelor se apară și spun că dezinsecție se face în fiecare lună, ei sugerând că gândacii au fost aduși de o persoană cu intenții rele.
„Le cerem scuze clienților noștri, este o situație regretabilă. Am luat toate măsurile împreună cu inspectorii sanitari ca astfel de episoade să nu se mai repete în viitor. În prezent facem o nouă curățenie și dezinsecție în restaurant astfel ca vizitatorii noștri să poată reveni cu încredere. Magazinul va fi închis. Se face dezinsecție și deratizare în mod permanent. Cel puțin o dată pe lună se face în tot mallul. Părerea mea personală este că a fost o intenție rea. Este o simplă părere, așa cred dar nu am cum să demonstrez așa ceva”, a spus reprezentantul primului restaurant închis, Gigi Bălan.
Ancheta inspectorilor OPC a pornit după ce, pe o filmarea care circulă pe Facebook, de sâmbătă, se vede un gândac care iese dintr-un platou de mâncare și se ascunde în vitrina unui restaurant.